FSCR - Impreuna vom salva Romania!

Ziua-Nationala-foto a-R 1Pentru că suntem la câteva zile de 1 decembrie, Ziua Naţională, încercăm azi să aflăm ce semnificaţie a avut, are şi câtă importanţă i s-a acordat şi se acordă sărbătorii naţionale la români, de-a lungul timpului.

 

Americanii au de două sute patruzeci de ani un 4 iulie, francezii un 14 iulie cam tot de atunci, mai exact din 1789 când a căzut Bastilia, iar la noi de 150 de ani se sărbătoreşte Ziua Naţională.

 

Spre deosebire de cele două mari puteri, noi am avut trei date de sărbătorire, asta fiind impus de regimurile care s-au succedat, în fond o expresie a instabilităţii şi fragilităţii democraţiei pe meleagurile româneşti.

 

În prima variantă şi cea mai de durată, totul a început în anul când în ţară a sosit Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen care a depus în ziua de 10 Mai 1866 jurământul în faţă adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. Din acel moment Ziua Naţională a fost considerată ziua în care Carol I s-a urcat pe tronul României, iar în amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, tot Carol a proclamat în faţa parlamentului independenţa de stat a României. În data de 14 martie/26 martie 1881 camerele reunite ale parlamentului au votat transformarea ţării din principat în Regatul României. Pentru a marca evenimentul, ziua naţională sărbătorită pe 10 Mai 1881 a fost una din cele mai spectaculoase serbări din istoria României.

 

Au fost 81 de ani în care ziua de 10 Mai a însemnat enorm pentru români, era sărbătoarea lor supremă, comparată doar cu marile sărbători religioase. Au fost şi anii când România a trecut practic de la evul mediu la modernitate. Începutul domniei lui Carol I a însemnat debutul industrializării masive, urmându-se exemplele ţărilor occidentale unde revoluţiile industriale făcuseră deja paşi importanţi. Lunga domnie a primului nostru rege, 48 de ani, a fost poate cea mai rodnică perioadă pentru istoria modernă a ţării, atunci s-a obţinut independenţa, s-a consolidat puterea monarhică şi s-a pus ţara pe calea modernizării. Reformele şi deciziile politice luate, au făcut din Carol I un rege foarte iubit, venerat şi în cinstea căruia se cânta Imnul regal la toate ceremoniile dar şi în şcoli, acest obicei fiind păstrat până la abdicarea regelui Mihai în 1947. S-a ajuns la acest imn plecându-se de la o variantă cântată încă de pe vremea lui Cuza, când în timpul domniei sale a fost oprganizat în 1862 un concurs public al cărui premiu era de 100 de galbeni, câştigătorul a fost compozitorul şi violonistul Eduard Hubsch, cu piesa „Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor”. Melodia nu a avut însă versuri până în anul 1881, când poetul Vasile Alecsandri a compus textul pentru viitorul „Imn regal român”, intonat, pentru prima dată, la încoronarea regelui Carol I, în anul 1884.

Pe atunci, fiecare român cunoştea versurile Imnului regal, iar ziua de 10 Mai era acea zi care îşi avea loc, prin farmecul şi importanţa ei şi în opera literare, Caragiale fiind unul care a surprins pefect atmosfera unei astfel de zi.

Cel care i-a succedat la domnie lui Carol I a fost nepotul acestuia, Prinţul Ferdinand, iar sărbătoarea de 10 Mai s-a menţinut, intrasem deja în tradiţia monarhiilor importante ale Europei.

Sub domnia Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria trupele române cu Tricolorul în frunte au ieşit biruitoare la Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz, s-a negociat apoi o pace avantajoasă pentru România şi s-a înfăptuit actul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, zi care avea să fie sărbătorită , după 1989, ca Ziua Naţională a României.

 

Ziua Națională 1 Decembrie, este ziua sfântă a poporului român, marcând în anul 1918 desăvârșirea Marii Unirii și a Statului Național Unitar Român.

 

La 1 Decembrie 1918, românii de pretutindeni s-au unit sub un singur drapel și o singură lozincă, cea a Unirii visate de către toți eroii neamului.

 

În acest moment istoric, toate provinciile românesti, beneficiind de un act de dreptate și simpatie a Marilor Puteri, s-au unit într-un singur stat, iar în acest mod granițele politice se puneau în acord și armonie cu granițele etnice.

 

Instituirea Zilei Naționale a poporului român la 1 Decembrie, de asemenea, a fost un act istoric de repunere în drepturile firesti ale neamului nostru, Ziua Marii Unirii, însemnând încununarea unor acte de vitejie presărate generos în istoria frământată a acestui neam.

 

După primul război mondial au urmat iar ani de dezvoltare economică, de prosperitate şi de fiecare zi de 10 Mai lumea era fericită să petreacă şi să se bucure, situaţia în ţară nu era roză pentru toată lumea, dar în acea zi toţi uitau de greutăţi, se bucurau, şi-şi omagiau Suveranul.

Carol II, cel care l-a succedat pe Ferdinand la tron a făcut ca ziua de 10 Mai să fie confiscată doar pentru el, “El” trebuia să fie în centrul atenţiei, toată lumea sărbătorea, dar în onoarea lui se organizau cele mai grandioase şi deşănţate spectacole pe stadioane, în care cultul personalităţii era lege, era ceva ce semăna frapant cu ce avea să facă  alt dictator câteva decenii mai târziu!

În 1940 Carol II e silit să abdice şi fiul sau Mihai va deveni noul rege, ziua de 10 Mai va fi sărbătorită şi pe vreme de război, dar şi în cei 3 ani cât comuniştii au condus ţara cu Regele Mihai pe tron.

Anul acesta senatorul Puiu Haşotti a iniţiat un proiect în care se prevedea ca ziua de 10 Mai să fie declarată zi de sărbătoare naţională. Legea pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de sărbătoare naţională a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 336 din 18 mai 2015. Astfel, 10 Mai va fi sărbătorită la nivel naţional, iar Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale vor organiza anual manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile, fără ca aceasta zi să fie…o zi libera pt angajati1

Consacrată în constituţia naţiunii române că Zi Naţională, 10 Mai glorifică, aşadar, trei momente istorice diferite: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de Stat şi încoronarea primului rege al ţării –, toate trei legate de instituţia monarhiei.

Ultimul an în care s-a serbat 10 Mai a fost 1947, an la sfârşitul căruia a abdicat Regele Mihai şi din acel moment sărbătoarea naţională a românilor va deveni 23 August, ziua, culmea ironiei, în care Mihai a înlăturat de la putere, prin forţă, pe Mareşalul Antonescu. Data de 23 august a fost ulterior asociată cu Ziua naţională a României comuniste,  Mai mult de patru decenii, până la căderea regimului comunist, ziua de 23 august a fost serbată cu parade militare, defilări şi spectacole grandioase ţinute pe marile stadioane ale ţării.

Odată cu “maretile schimbări revoluţionare” de la sfârşitul deceniului patru  şi desemnarea zilei de 23 august ca zi naţională, se schimbă şi imnul României şi se va face acest lucru de mai multe ori în perioada comunistă.

În anul 1948, odată cu instalarea regimului comunist, în ziarul „Flacăra” a fost publicat noul imn al României, „Zdrobite cătuşe”, pe muzică lui Matei Socor. O melodie cu versuri de propagandă în care era preaslăvită Republica Populară şi prietenia cu poporul rus eliberator. În anul 1953, în plină sovietizare a României, imnul „Zdrobite cătuşe” a fost înlocuit cu „Te slăvim, Românie!” pe versuri de Eugen Frunză şi Dan Deşliu. Partidul a hotărât ca poporul să se bucure adânc de faptul că armata rusă era încă în ţară, elitele României îşi aflau sfârşitul în închisoare, iar libertatea de expresie devenise o amintire interzisă: „Te slăvim, Românie, pământ părintesc, Înfrăţit fi-va veşnic al nostru popor , Cu poporul sovietic eliberator, Leninismul ni-e far şi tărie şi avant”.                                 În anul 1975 imnul naţional al României a fost din nou schimbat. Ceauşescu şi-a dorit o altă melodie, mai puţin stalinistă. Aşa au ajuns românii să cânte „Pe-al nostru steag e scris Unire”, pe muzică lui Ciprian Porumbescu.

În anul 1977 noul Imn al Republicii Socialiste România a devenit „Trei culori cunosc pe lume”, imn care a fost intonat până la sfârşitul anului 1989, dar în care, textul original a fost “împănat” cu versuri “la zi”,  versuri care-l slăveau pe geniul Carpaţilor.                                                      Dacă sub comunişti imnul s-a schimbat de mai multe ori, Ziua Naţională a rămas timp de 41 de ani aceeaşi, 23 August.

Doar Revoluţia din decembrie 1989 a schimbat şi data sărbătorii naţionale cât şi imnul. Alegerea a fost grea, s-a dezbătut mult în parlament, dar până la urmă s-a găsit o soluţie inspirată, 1 Decembrie. Era data când cele 3 provincii româneşti s-au unit sub acelaşi drapel, ziua Marii Uniri!.

Imnul ales a fost “Deşteaptă-te române”, interzis pe vremea comuniştilor şi cântat din nou în Piaţa Universităţii în ziua de 21 decembrie 1989 și ulterior la toate manifestațiile protestatarilor împotriva puterii până în prezent.

 

De 1 Decembrie TREBUIE    să le mulțumim  tuturor strămoșilor noștri  eroi și martiri de la daci până în prezent, domnitori și țărani deopotrivă, cunoscuți și necunoscuți, cu nume și fără de nume, pomeniți și nepomeniți.  Tuturor celor care au luptat și s-au jertfit să-și păstreze credința, limba, libertatea, pământul și să se unească cu frații lor. S-au sacrificat nu pentru bine personal  ci pentru binele semenilor și urmașilor lor, adică pentru noi.

Să fim demni de această moștenire, să fim mândri că suntem urmașii lor, să luptăm și noi pentru credința noastră, idealurile noastre și mai ales să nu uităm cine suntem.

Avem însă o durere adâncă ce ne roade pe toți, aceea că hotarele de azi, din păcate, nu sunt hotarele României Mari

Nu suntem un popor nenorocit, urât sufletește sau rău  (cum spun unii). Situația actuală, sărăcia, rutina, tristețea, deznădejdea ne-au făcut să părem  astfel  în ochii altora și poate chiar ai noștri. Nu trebuie să le dăm curs, trebuie doar să ne recăpătăm încrederea unii în alții și să nădăjduim că vom răzbate și vom învinge.

 

.

 

Numai având această înțelepciune, putem să ne apărăm ființa națională, să salvăm țara de la orice criză și necazuri și să ducem mai departe sfintele noastre tradiții și valori, pe care să le transmitem nealterate fiilor și nepotilor noștri.

 

De Ziua Națională, suntem  fericiți cu trecutul nostru glorios, încrezatori în potențialul nostru material și spiritual, privim cu mândrie și curaj spre viitor, având, totodată, certitudinea că poporul român, ca și pasarea Phoenix, va reuși să renască din propria cenușă.

 

Cu acest gând frumos, străbătut de un optimism sănătos, îndemn pe fiecare român, care gândeste romănește, să vină măcar o dată în viață La Marea Unire de la Alba Iulia, ca la Sfântul Mormânt, să îngenuncheze și să se roage pentru liniștea sfinților eroi ai neamului românesc.

 

TE IUBIM ROMÂNIA CU AL TĂU POPOR ROMÂN!

 

FSCR

Direcția de comunicare

 

 

 

Leave your comment