FSCR - Impreuna vom salva Romania!

IMG-20151105-WA0031[1]IMG-20151105-WA0054[1]11049612_1092179950811007_1982207070603237096_nDupă ziua a treia de proteste din Bucureşti, un lucru s-a conturat cu certitudine, lumea a vibrat puternic la sentimentul patriotic! Singurul lucru bun şi cel mai important.

S-au spus multe în ultimele trei zile, au fost multe lozinci, cereri şi revendicări, aproape toate mai mult decât rezonabile, s-a plâns mult pentru soarta nefericită a victimelor de la Colectiv, s-a cerut demisia întregii clase politice şi într-o prea mică parte acest lucru s-a rezolvat, s-au propus forme de guvernare, tinerii au dat idei politicienilor expiraţi, dar noi, cei de la Federaţia “Societatea Civilă românească” (FSCR) am fost cei mai fericiţi să constatăm că societatea civilă în general îşi face din ce în ce mai cunoscute opiniile, că poate într-o zi se va ţine cont de ele şi deasemenea am fost încântaţi că ceea ce propunem noi se regăseşte cu forţă în declaraţiile multora din Piaţă.

Am susţinut de multă vreme că actualele metode de guvernare ale ţării sunt anacronice, că stânga e mai de dreapta, iar dreapta e mai de stânga în confuzia ideologică a doctrinelor, că aleşii noştri habar n-au de ce sunt aleşi, dar odată sus puşi, ei n-au decât preocuparea să-şi rezolve propriile interese şi nicidecum interesul general, deci  o a treia forţă este imperativ necesară pentru rezolvarea gravelor probleme în care se zbate societatea românească.

Dintotdeauna FSCR a susţinut că a treia forţă este calea naţionalistă, pe care noi trebuie să ne agajam cu toţi, e singura care poate trezi conştiinţele, e singur care poate da deşteptarea românului, e singura care de secole, în momente de cumpănă, ne-a unit şi aşa am reuşit să biruim toate valurile potrivnice.

Domnitorii Principatelor Române au purtat războaie că să apere fiinţă naţională, Cuza a făcut Unirea, iar Carol I a mers în bătălie să cucerească sfânta noastră Independenţă şi de atunci sfântul Tricolor flutură peste aceste pământuri şi nimic nu-i mai înălţător, mai emoţionant să vezi că tinerii Pieţei Universităţii ca şi ceilalţi din toată ţara agită mii de steaguri tricolore ca simbol afirmat în lupta lor şi a noastră pentru o societate mai bună.

Acest glorios stindard roşu-galben-albastru l-au purtat cu mare onoare, în minte şi-n inimă marii noştri patrioţi, fie ei politicienii adevăraţi, oamenii de cultură, creatorii prin realizările lor, sportivii şi fiecare dintre noi în momente tainice sau în clipe de exuberanţa ca cele din ultimile zile când Tricolorul a dominat fiecare reunire a demonstranţilor.

Cu ce să ne afirmăm în lume dacă nu cu acest simbol sfânt!

Eminescu poate că a fost primul mare naţionalist al Neamului, pentru naţionalism în termenii proprii ai acestui cuvânt găsim în dex mai multe definiţii care toate redau scurt sau mai în detaliu aceleaşi explicaţii, din care reproducem doar două, pe prima: NAŢIONALÍSM s. n. Ideologie şi politică derivate din conceptul de naţiune, care a contribuit în sec. XVIII-XX la cristalizarea conştiinţei naţionale şi la formarea naţiunilor şi statelor naţionale. [Pr.: -ţi-o-] – Din fr. Naţionalisme şi pe ultima: * naţionalízm n. (d. naţional). Caracterul de a-ti iubi naţiunea ta, patriotism.

Ce a făcut deci Eminescu ca să fie considerat mare naţionalist, el şi-a iubit ţara, adică a fost patriot şi asta s-a văzut în tot ce a creat: poezie, proză, presă. A creat, dar pana lui a fost virulentă cu cei care  controlau ca şi acum ţara, adică străinii ocultei şi masonii acelor vremuri şi care au avut grijă să-l pună la punct…dacă azi Titu Maiorescu ar învia, poate ar mărturisi cum a murit marele poet, sau poate nu, pentru că după ultimile cercetări se pare că el a avut un mare rol în dispariţia poetului.

Oficial s-a spus şi se mai susţine şi azi că Eminescu a murit nebun, era o nebunie şi atunci să-ţi afirmi patriotismul, era o boală. Întradevăr, Eminescu a murit de o boală gravă, nebunia de a fi român patriot, naţionalist, asta întradevăr e o boală grea la români, grea şi veche, nu da bine să-ţi afirmi patriotismul se pare, mulţi se feresc şi azi să spună că suferă de această boală! Întrebăm şi noi pe detractori dacă o fi făcut Eminescu ceva bun pentru ţara asta, răspunsul lor va fi tot timpul ambiguu, n-au cum să nu recunoască marele talent, dar sunt mulţi care-l judecă pentru naţionalismul sau afirmat mai ales în articolele de la Timpul  şi care este redus la termenul de extremism, fascism chiar, cum a spus-o un rabin de la noi, sau “cadavru din debara” cum l-a numit un no name, Patapievici.

Tinerii de azi ar trebui să ştie toate astea, boala naţionalismului de tip eminescian ar trebui să-i lovească şi pe ei, mulţi din Piaţă Universităţii o afirmă, e o boală care nu doare, e dulce, cum dulce ca mierea e glonţul patriei, că să cităm un inspirat titlu de carte!

Marele savant Nicolae Constantin Paulescu o fi fost el patriot, o fi făcut el ceva pentru ţară? El care datorită naţionalismului considerat exacerbat a fost şi el  pus la index! Ce contează că datorită lui s-au vindecat zeci de milioane de oameni bolnavi de diabet, ce contează că el a descoperit insulina şi brevetul i-a fost furat de nişte canadieni şi astfel el a pierdut un Nobel pentru medicină? Umanitatea profită în continuare de beneficiile descoperirii sale, dar minţile bolnave care guvernează această planetă muribundă încă îl mai stigmatizează pe profesorul Paulescu pentru vina de a fi fost un naţionalist extremist.

De ce un admirator al marelui Paulescu şi ne referim la Corneliu Zelea Codreanu a fost şi este şi azi atât de blamat, demonizat şi de ce pentru o corectă informare istorică nu se vorbeşte de faptul că a fost între primii oameni din România şi din lume poate, care a luptat deschis împotriva bolşevismului, încă din 1919, chiar la mai puţin de un an de la Revoluţia bolşevică, el a înlocuit steagul  roşu sovietic cu Tricolorul cel sfânt  pe Atelierele CFR Nicolina din Iaşi unde deja ideile comunismului tindeau să prindă rădăcini. Nu facem apologia personajului, intrăm pe urmă sub incidenţa controversatei legi 227/ 2015, consemnăm doar evenimentul că pe un fapt, evidenţă tratată ca un studiu istoric-ştiinţific şi întrebăm: CZC a fost patriot? Sigur nu vom primi răspuns, e subiect tabu peste tot! Dar, inclusiv în şcoli trebuie ştiut adevărul istoric, cu bune cu rele!

Marele professor şi filozof Nae Ionescu o fi fost şi el patriot? El care s-a pus în slujba naţiei şi a fost profesorul, mentorul unei pleiade de mari intelectuali care au cucerit lumea cu creativitatea lor şi care sunt mai cunoscuţi afară decât la noi, se vorbeşte mai mult la Paris şi New York de ei decât la Bucureşti, dar acolo unde se vorbeşte, întotdeauna nu se uită a se menţiona că vin din România, o fi asta de ajuns să-i considerăm pe Eliade Cioran, Ionesco nişte buni români? Se pare că pentru unele cercuri, foarte influente cercuri, aceste nume uriaşe nu-s decât nişte naţionalişti extremişti care au avut un profesor, Nae Ionescu animat şi influenţat şi el de idei naţionalist-extremiste. Bun, să admitem multe din aceste teze, dar ne întrebăm, de ce nu se fac analize, dezbateri, discuţii pe aceste teme, tinerii mai ales ar trebui informaţi corect, de aceea confuzia din mintea lor va fi mereu prezentă, îşi vor pune mereu întrebări de ce afară sunt vorbiţi numai de bine aceşti oameni şi în ţară numai de rău, sau deloc, oricum nimic serios, ştiinţific! În fond aceste genii universale au fost şi sunt purtători de drapel pentru cultura românească în lume, în loc să-i evocăm , ni se recomnada să-i ignorăm!

Alţii de acelaşi calibru şi aceleaşi orientări că cei menţionaţi mai sus, au rămas în ţară şi pentru ideile lor au făcut ani grei de puşcărie, au plătit pentru marea vină că sunt români patrioţi, naţionalişti.

Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Noica sau Radu Gyr au suferit în puşcăriile comuniste, au fost eliberaţi în anii comunismului, unii dintre ei reabilitaţi chiar de călăii lor comunişti şi culmea, acum în democraţie sunt trecuţi la index. Or fi fost ei români adevăraţi?

Sau cât de român a fost Constantin Brâncuşi, considerat după Phidias al doilea mare sculptor al lumii pentru faptul că a revoluţionat artă sculpurii, de la clasic la modern?

Cât de patriot a fost el când a părăsit ţară, a luat o piatră, i-a dat forma unei borne kilometrice şi a scris pe ea  “România – piatră de hotar între Orient şi  Occident”, ce a simţit el atunci, de ce recunoaştere se bucură el azi în ţara lui?

Gică Hagi ţinea mâna la inimă de câte ori se cânta Imnul, se înfăşura în Tricolor după victorii antologice, a făcut acelaşi lucru cu lacrimi în ochi şi când s-a retras, ce a fost în sufletul lui atunci, a făcut-o el din patriotism? Nici nu mai trebuie pusă această întrebare, Gică a făcut exact ce a simţit, el se identifica cu acele sfinte culori aşa cum tinerii au făcut-o în ultimile zile în Piaţă Universităţii, mulţi erau înfăşuraţi în drapelul naţional, o mare de steaguri, asta e formă exterioară de a-şi demonstra ei patriotismul şi efectul vizual în Piaţă a fost extraordinar, imaginile tv şi fotografiile o demonstrează, dar mai importante erau simţămintele de care fiecare tânăr era animat, se citea acest lucru în ochii lor sau în vorbele lor.

Acesta e cel mai important câştig al demonstraţiilor tinerilor, e redeşteptarea conştiinţei naţionale şi ea e făcută de cei de la care aşteptăm marea schimbare!

 

FSCR

Directia de comunicare

Leave your comment