FSCR - Impreuna vom salva Romania!

IMG-20160309-WA0000IMG-20160309-WA0002 IMG-20160309-WA0003 IMG-20160309-WA0004 IMG-20160309-WA0005 IMG-20160309-WA0006 IMG-20160309-WA0008 IMG-20160309-WA0010 IMG-20160309-WA0012 IMG-20160309-WA0013

Invitați la Teatrul Național, la spectacolul ”Cu drag, de Mărțișor” – 8 martie 2016, membrii ”Teatrului nostru ” al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România , au participat activ , au salvat seara și pe organizatori.
Pentru că trăim în România și este posibil orice, nu a lipsit suspansul și surpriza neplăcută când cortina nu s-a ridicat în momentul în care simpaticii prezentatori ai TVR Internațional au anunțat începerea spectacolului.
În momentul în care unii dintre spectatori se îndreptau spre ieșire, membrii trupei ”Teatrul nostru”, al cărui inițiator și coordonator este Rodica Subțirelu – Redactor Șef Cronica Timpului iar Director artistic, actrița Claudia Motea, au urcat pe scenă pentru a aduce un omagiu Femeii.
Textele, epigramele și poeziile prezentate au fost apreciate și aplaudate ca atare, iar deja cunoscuții actori ai trupei menționate Petre Răcănel, Corneliu Zeana, Doina Bircă și Remus Fișcă au debutat astfel pe scena mare a Teatrului Național.
Exemplul acestora a fost preluat de către mamele și copiii din sală (3-7 ani) care au încântat publicul prin poeziile dedicate mamelor și tuturor femeilor.
A fost un exemplu de armonie și completare între spectatori și organizatori, într-un moment dificil care a fost salvat și recompensat din plin de către artiștii din Basarabia.
Felicitări tuturor!

Leave your comment