FSCR - Impreuna vom salva Romania!

Zilele trecute s-au stabilit bugetele pe ministere pentru anul 2016, ocazie cu care am putut  constata că unele vor primi mai mult decât pentru anul în curs, iar altele mai puţin.

Printre cele care se bucură de o majorare e şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice – 662 milioane lei în plus (+10,4%), în total 6,61 miliarde lei, deci procentul de 10,4%  ar trebui să multumeasca pe cei implicaţi în domeniu, dar dacă ne gândim că la Apărare plusul este de 48% (!), iar la Interne de 20,6%, atunci ne punem întrebări.

De ce la Educaţie mărirea de buget este de 5 ori mai mică ca la Apărare, ce ne pregătesc guvernanţii, un război?! Avem deja trupe în Teatrele de Operaţii din afară ţării, ce caută soldaţii românii acolo, pentru cine şi pentru ce unii dintre ei îşi pierd viaţa, ce tot invocăm marile noastre alianţe şi prietenii din NATO?!

O mărire de buget apropiată de cea a Educaţiei va avea pentru anul viitor şi Ministerul Sănătăţii – 666,8 milioane lei în plus (+11,6%) în total 6,39 miliarde lei, dar cu siguranţă că aceşti bani nu vor fi suficienţi pentru marile probleme din sistemul sanitar.

Sunt şi ministere ale căror bugete s-au diminuat semnificativ, ca: cel al Mediului, al Transporturilor, al Dezvoltării, dar cea mai mare  tăiere de fonduri se va aplica la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Este vorba de 3,8 miliarde de lei (-10,3%). În 2016 ministerul va primi 33,17 miliarde de lei, ce echivalează cu 4,44% din PIB. În 2015 fondurile alocate au însumat 5,25%, rezultă din aceste cifre că protecţia socială care şi aşa era la pământ va suferi cel mai mult, iar cei mai afectaţi vor fi ca întotdeauna persoanele vârstnice.

Cam aşa vor să arate bugetele pentru 2016 şi revenind acum la tema noatră trebuie să spunem că în Educaţie, indiferent cât s-ar aloca tot nu va fi suficient.

Problemele încep chiar de la învăţământul primar, fără voia lor, micuţii sunt victime ale sistemului, dăm doar un exemplu din care reise incompetenţa celor care conduc destinele şcolii româneşti: în mijlocul verii,  Ministerul Învăţământului  anunţase că manualele pentru clasa a III-a, anul şcolar 2015-2016 “nu vor putea fi tipărite până în septambrie”, aşa că se vor retipări vechile manuale. Vechile manuale care conţin noţiuni pe care copiii deja le-au învăţat în clasa a II-a. Unde se doreşte să se ajungă? Răul începuse cu doi ani în urmă, în clasa a II-a, anul şcolar 2014-2015 şi este de notorietate scandalul licitaţiilor la Ministerul Învăţământului, din cauza căruia acest Minister nu a fost capabil să pună la dispoziţia elevilor manuale.

În schimb, la dispoziţia elevilor (şi părinţilor) au fost puse un teanc imens de auxiliare pe care părinţii s-au văzut obligaţi să le achite (şi vorbim aici de sume semnificative). Părinţii au fost puşi în faţa faptului împlinit, neavând timp nici măcar să studieze aceste auxiliare şi să ştie ce cumpără. Spre marea lor surprindere, pe parcursul anului şcolar, pe măsură ce îşi ajutau copiii, aceştia au descoperit nişte auxiliare extrem de stufoase şi greoaie, cu informaţie de multe ori greşită şi inadapatata nivelului la care copiii se aflau după clasa I.

Pe tot parcursul acestui an şcolar 2014-2015, copiii au fost nevoiţi să înveţe la materiile de baza – matematică şi limba română – de pe aceste auxiliare care conţineau exerciţii şi probleme de nivelul clasei a III-a şi a IV-a. Degeaba în semestrul al II-lea Ministerul Învăţământului a trimis către şcoli nişte manuale. Răul deja fusese făcut. Invatatoriii au ignorat în realitate aceste manuale, continuând să predea tot după acele auxiliare cumpărate de părinţi la început de an. Am insistat pe acest exemplu că să spunem că într-o manieră asemănătoare, demnă de teatrul absurdului, se lucrează la toate nivele de formare a tinerelor generaţii, de la copilaşii de clasa I-a şi până la absolvenţii de facultăţi, rezidenţii şi doctoranzii înaintând şi ei cu greu prin acele nisipuri mişcătoare, adevărate capcane întinse de un sistem corupt, slab pregătit şi incapabil să aprecieze munca celor care stau pe băncile şcolilor aproape 20 de ani.

Să ne gândim puţin ce eforturi fac totuşi milioanele de tineri, elevi şi studenţi, eforturi să ducă la bun sfârşit 15 sau 20 de ani de studii, cu ce probleme şi greutăţi se confruntă ei încă de la cea mai fragedă vârstă şi până când devin specialişti în domeniul ales.                     Zilnic ne sunt prezentate cazuri de şcoli insalubre, fără încălzire, fără grup sanitar  civilizat, au fost şi sunt situaţii când reparaţiile capitale, renovările s-au întins cu mult peste data de 15 septembrie, lucrările se desfăşoară inclusiv în timpul cursurilor.              Ce vină au elevii, cât de atenţi mai sunt ei la ore?

În satele de munte, unde nu există căi de acces pentru autobuze şcolare, copiii străbat pe jos 7-8 kilometri sau mai mult că să meargă la şcoală, ei ce vină au? Ce educaţie dă un cadru didactic, sau cât de vinovat trebuie să fie un elev că un slujitor al catedrei să i se adreseze aşa cum vedem “n” cazuri. E clar că nu-s uşa de biserică nici copii, dar educaţia nu se face cu parul şi nici cu înjurături şi ameninţări!

De situaţia manualelor am vorbit mai sus şi chiar dacă era vorba de cele de ciclul întâi, situaţia este şi mai gravă la clasele superioare.

Cine ar trebui să se ocupe, cine se bate cu pumnul în piept că s-au  făcut zeci de săli de sport inutile, că au dat “laptele şi cornu”, cine ţine mereu să ne reamintească, mai ales în campanii electorale, că promisiunile lor îşi vor face efectul numai dacă lumea îi va vota! Sunt politicienii noştrii, din care au fost desemnaţi şi cei ai sistemului educaţional, ei sunt răspunzători şi pentru examenele de admitere, de bacalaureat sau de evaluare naţională, sunt răspunzători pentru că n-au luat la timp măsuri să împiedice fraudele jenante de orice fel în care sunt implicate foarte multe cadre didactice, tocmai oameni care trebuie să asigure cadru educaţional, iar acţiunile lor, an de an, devin subiecte picante de fapt divers, profesoare venerabile ieşind din duba poliţiei cu cătuşe la mâini…cam asta-i imaginea pe care elevul o are despre dascălul său, glumind amar spunem că asta e imaginea pe care el de mult o visa!

S-a plecat demult pe un drum greşit în materie de Educaţie şi cei care s-au succedat la conducerea acestui minister au perpetuat impostura şi jocul de interese. La cel mai înalt nivel s-au descoperit plagiate în lucrările universitare şi mulţi profesori au închis ochii ani de zile şi doar la semnalele presei s-au luat în discuţie aceste cazuri, deci peştele de la cap se-npute, ăsta-i nivelul de educaţie inclusiv a celor cu pretenţii, e o sfidare neruşinată, aşa că la ce să ne mai aşteptăm la o învăţătoare de la ţară care-şi ciufuleşte elevul şi-l batjocoreşte în faţă întregii clase!

Oamenii sistemului muncesc, lansează proiecte, au iniţiative a la long cum ar fi “Strategia naţională pentru învăţământ terţiar 2015-2020”, toate bune şi frumoase, numai  că prezentul ne omoară!

Totuşi există şi oameni de toată isprava, care au făcut lucruri bune şi care vin şi azi cu propuneri interesante şi unul dintre ei este Gabriel I.Năstase, conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Finanţe Bănci şi Contabilitate a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, care într-un interviu tv a spus printre altele: “Este necesară o schimbare fundamentală a viziunii asupra educaţiei naţionale şi a cercetării… Propunem un Acord care care trebuie să guverneze societatea românească, educaţia, cercetarea şi inovarea, accord ce se referă la viziune, consens, onoare, tradiţie, muncă, inovare, dinamism, pragmatism şi excelenţă… avem nevoie şi de o reforma a manualelor… atribuţiile privind reguli ale promovării cadrelor didactice şi ale ierarhizării universităţilor ar putea fi date unor ONG – uri de profil… Nu mai trebuie mers pe linia că statul să reglementeze tot, ci trebuie dezvoltate instrumentele managementului calităţii în toate unităţile şcolare.

Competitivitatea posturilor din universităţi şi promovarea cadrelor didactice vor reprezenta alte solicitări ale noastre către viitoarea guvernare, care trebuie să înţeleagă că, dacă un profesor a părăsit sistemul prin pensionare sau într-un alt mod, trebuie angajat ori promovat altul, cu competenţe similare. Spre exemplu, orele de  matematică nu pot fi predate de către alţi colegi specialişti în alte discipline!”

Domnul Gabriel I. Năstase reia imperativ: “O urgenţă ar fi abrogarea Legii nr. 1/2011 a Educaţiei Naţionale care nu reflectă interesul nostru naţional şi care în cea mai mare parte trebuie să renunţăm. Pe cale de consecinţă, ar trebui adoptată o nouă Lege a Educaţiei.

Salariile mici din universităţi, mai ales la începutul carierei, constituie un element de menţinere a unei atractivităţi reduse pentru tinerii valoroşi. Mult dorită şi aşteptată întoarcere în ţară a elitelor s-a dovedit a fi un proces lipsit de consistenţă.

În universităţile de stat se instruiesc viitorii specialişti care, ulterior, migrează în alte ţări. Exodul de specialişti poate fi stopat prin obligarea absolvenţilor universităţilor de stat, pe baza de contract, să-şi efectueze de exemplu un stagiu de cel puţin trei ani în acele oraşe şi/sau sate unde este nevoie de prestaţia lor. În eventualitatea că unii dintre ei vor refuza, atunci aceştia vor fi obligaţi să plătească şcolarizarea pentru perioada cât a durat pregătirea lor.

În conformitate cu Strategia Naţională de Apărare a României, educaţia, cercetarea şi inovarea sunt componente ale securităţii naţionale.

Potrivit acestei strategii, principala resursă a competitivităţii este resursa umană şi de aceea educaţia, cercetarea şi inovarea trebuie să asigure un înalt nivel de pregătire, capabil să orienteze societatea către dezvoltare.

Între principalele vulnerabilităţi ale României este cuprinsă şi calitatea scăzută a sistemului de educaţie, cercetare şi inovare cu efecte directe asupra societăţii româneşti, prin deprofesionalizarea acesteia.”

Pentru finalul interviului, profesorul Năstase păstrează o notă optimistă, îndrăznind să lanseze şi câteva previziuni: “În ansamblu, învăţământul superior românesc este acceptabil: avem universităţi de excepţie, altele cu rezultate bune dar şi universităţi slabe.

Cele din urmă ar trebui evaluate şi să păstrăm doar ce au mai bun. De regulă, acestea sunt universităţi care dezvoltă mult prea multe programe de studiu. Oricum, în viitor, finanţarea universităţilor va fi realizată pe baza clasificării acestora. Multe universităţi vor dispărea de la sine, dacă nu vor avea un management eficient sau dacă vor avea probleme pe linia calităţii educaţiei şi cercetării, sau a corupţiei.”

 

FSCR

Direcția Comunicare

Leave your comment