FSCR - Impreuna vom salva Romania!

2

Pentru a renaște, România nu are nevoie de multe strategii sofisticate de dezvoltare durabilă, ci de o stare de spirit declanșată de un proiect de țară simplu și ușor de pus în practică.
După un sfert de veac de tranziție confuză și dureroasă, nu ne regăsim încă într-un proiect elaborat pentru prosperitatea națiunii române. Conducătorii pe care ni i-am ales ne-au amăgit cu promisiuni înșelătoare și nu au fost în stare să ofere o cale de urmat. S-au complăcut cu toții în ciondăneli mărunte și târguri dubioase, uitând esențialul – că avem de clădit o țară modernă și prosperă.
În contextul actul în care România este plasată pe o piață globală se observă că ea este deconectată de la realitate. Relația noastră cu mediul înconjurător este în mare pericol. Rapoartele ONU, OMS, FAO, demonstrează cât de departe s-a ajuns pe o planetă cu resurse limitate. Spre exemplificare:
– 70 % din apa consumată la nivel global este folosită pentru irigații și în industria producției de animale, care este principala cauză de distrugere a mediului;
– Consumăm 950 litri de apă pentru a produce o pâine și 50.000 litri de apă pentru a produce 1 kg de carne;
– Peste 50% din pădurile tropicale au fost distruse de oameni în ultima sută de ani pentru a fi transformate în pământ arabil, iar la nivel global pierdem aproximativ 13 milioane de ha de pădure;
– 40% din decesele umane la nivel mondial sunt cauzate de poluarea apei, aerului și solului;
– Oceanele sunt în pragul colapsului: la ritmul sălbatic în care se pescuiește, mările și oceanele ar putea fi golite de vietăți până în anul 2048;
– Pierdem anual 15 milioane de tone de sol fertil, de 11 ori mai rapid decât viteza de formare a solului. Dacă rata de distrugere continuă, 30% din terenurile irigate ale planetei se vor pierde până în anul 2025 și 50% până în anul 2050;
– Utilizarea tot mai sporită de fertilizanți pentru fermele industriale creează zone moarte pe tot globul și sufocă zonele marine. Organismele modificate genetic distrug esența vieții și accelerează bolile omului modern;
– La nivel planetar, 10% din albatroși sunt uciși în fiecare an; la fel se întâmplă cu broaștele țestoase, rechinii și focile;
– Pădurile de mangrovă sunt distruse pentru a face loc fermelor piscicole, iar exemplele pot continua.
Depinde de noi să punem capăt deteriorării globale de fiecare dată când ne așezăm la masă. Criza climatică a atins cote îngrijorătoare, iar impactul enorm al zootehniei de tip industrial este unul colosal.
A fost nevoie de 50.000 de ani pentru ca populația lumii să ajungă la 1 miliard de oameni în 1830. Am atins 6 miliarde în anul 2000 și am depășit 7 miliarde în 2012. O creștere a populației globale la 9 miliarde în 2050 ar presupune creșterea cu 70% a producției agricole. Agrobusinessul pare să poată ține pasul cu nevoile unei populații în creștere, dar, în realitate, este un proces total nesustenabil.
Trebuie să admitem că am atins limitele resurselor planetei: ale petrolului și gazului natural, ale uraniului, ale altor metale rare, ale apei curate, ale solului de calitate și ale achiziționării de bunuri cu bani împrumutați. Vârful consumului de petrol coincide cu vârful de acordare a împrumuturilor, cu banii virtuali și cu vârful de consum a orice altceva. După acest vârf, urmează prăbușirea accelerată. Suprafolosirea resurselor importante ale Pământului, populația de peste 7 miliarde de oameni care se vor confrunta cu dezastre naturale produse de schimbările climatice, inclusiv seceta, bolile plantelor vor cauza pe viitor creșterea economică. În preajma anului 2020 se prefigurează cea mai serioasă criză a omenirii: criza de apă și hrană.
Pentru a ne adapta la noua realitate, se impune o nouă economie și un model nou de civilizație. Cu alte cuvinte, este necesar să răspundem la realitatea actuală printr-o schimbare de paradigmă.
Marile corporații, care practică politică neoliberală, au atins niveluri de volum și de complexitate care nu mai pot fi suportate de cantitatea de energie disponibilă și de realitățile viitoare ale formării capitalului. Relația dintre corporația industrială și pământ fiind aproape exclusiv una de exploatare, lumea corporatistă este prea puțin tolerantă cu ideea de administrare a mediului, cu politicile de etică și mult mai aplecate către maximizarea profiturilor.
Soluția propusă este de orientare către întreprinderile mici și mijlocii care vor genera multe locuri de muncă. Prin urmare, trebuie să încurajăm deplasarea dinspre economia la scară mare, dinspre producția de tip convențional, spre o producție dispersată în nenumărate microîntreprinderi. La nivel global, în anul 2000, pentru prima dată, volumul bunurilor de consum produse în micile ateliere locale, mai ales în Asia, a depășit volumul produselor ieșite pe poarta fabricilor ”erei industriale”. Aceasta marchează o tendință pe termen lung a demasificării producției.
Să investim într-o versiune de agricultură organică la scară redusă, care aplică ultimele achiziții ale științelor biologice, cu scopul de a înlocui agricultura înalt subvenționată și larg poluatoare. Agricultura nu este pandantul sistemului industrial. Un ecosistem sănătos ar putea fi primul standard al performanței agricole. Astăzi, agricultura organică ar putea oferi suficientă hrană la nivel global și mai multe locuri de muncă decât agricultura de tip industrial, fără impactul ecologic negativ al celei din urmă.
A te baza pe micul producător înseamnă să contracarezi asediul corporațiilor care îți dictează ce să mănânci, ce să bei, cu ce să te îmbraci, ba chiar și cum să gândești. Mai însemnă să-ți organizezi singur propria producție. Te salvezi tu, ca individ, ca familie și ca țară. Micul producător va contribui la însănătoșirea României. Datorită lui vom rezolva problema șomajului. Toată lumea va avea ceva de făcut. Dacă știi să faci ceva cu mâna ta, nu depinzi de nimeni, ești autonom.
Aduc în fața dumneavoastră o întrebare pe care toată lumea civilizată, mai ales în momente de criză, și-o pune și o pune și celorlalți: ”Ce știi să faci?”. Pasul următor, după ce ai stabilit ce știi să faci, este excelența, care trebuie să constituie modul de manifestare al tuturor.
După aceste răspunsuri trebuie să știm încotro vrem să mergem și ce mijloace avem ca să ajungem acolo. Este o regulă de doi simplă și reprezintă o decizie profesionistă. Totul ne este permis, dar nu totul ne este și de folos. Cheia succesului o reprezintă dezvoltarea ”prin noi înșine”. Japonia, Norvegia, Polonia, Ungaria sunt exemple grăitoare de țări care au cedat presiunilor ”terminatorilor” internaționali și au reușit să prospere economic, plecând de la această regulă de doi simplă.
A ne dezvolta ”prin noi înșine” înseamnă în primul rând a investi în om. Românul trebuie lăsat să facă ce poate el mai bine, nu ce cred de cuviință niște funcționari de la București sau de la Bruxelles.
Criza apei și a hranei din preajma anilor 2020 va fi mult mai serioasă și mai devastatoare decât criza economico-financiară de acum. Aurul României nu este cel mineral, îngropat sub un munte, ci stratul subțire de sol fertil, la care se adaugă apa și condițiile geomorfologice excepționale pe care țara noastră le are. Țara este un organism viu și trebuie tratată ca atare, adică integral, la fel cum viziunea integrală trebuie să prezideze modul de a concepe măsurile de prevenție și de asigurare a sănătății umane.
Problema lumii nu este în nici un caz, cum fals se induce printr-o manipulare masivă, criza economică și financiară. Nu! este ceea ce urmează după ea, adică o criză a hranei și a apei. Și, dacă știm asta, trebuie să avem luciditatea de a privi în viitor, de a înțelege că avem o șansă pe care nu o are nimeni, și anume, pământul acestei țări, solul. Putem să excelăm prin agricultură, chiar dacă în momentul acesta, noi, o țară întreagă care putem hrăni toată Europa, importăm peste 80% din produsele alimentare. Unde este roșia românească? Pune-l pe neamț să o cultive, cu toată tehnologia lui. Ei bine, nu poate, pentru că pământul nu este același.
Dacă se pune la punct agricultura țărănească tradițională, exporturile de grâne românești vor fi căutate în toată lumea. Modul în care îți găsești nișa mondială pe baza propriilor resurse constituie cheia jocului în arena internațională și șansa țării noastre de a ieși din marasmul în care se află stă în agricultura tradițional țărănească.
Agricultura tradițională poate prinde viață cu adevărat atunci când devine politică de stat, iar mijloacele de punere în aplicare sunt solul României, extrem de productiv, și capacitatea profesională românească dezvoltată prin știință-cercetare și prin încurajarea industriilor conexe, cu o tradiție fabuloasă în țara noastră. De altfel, agricultura tradițională poate să fie șansa relansării economice a țării noastre pentru următorii câțiva zeci de ani.
Acum România importă de trei ori mai multe produse agroalimentare decât exportăm, cu un deficit de peste două miliarde de euro. Cu un potențial de 9,7 milioane de ha de teren arabil și 14 milioane de teren agricol, România poate să producă de trei ori mai mult decât cer nevoile proprii.
Pe trendul crescător al prețului alimentelor, cine deține o agricultură bună, și în special tradițională, nechimizată, va avea numai de câștigat. Întrebarea care se pune acum este dacă știm noi să valorificăm această oportunitate. Criza economică și financiară de acum va păli în fața crizei ce urmează după ea, adică o criză a hranei și a apei. Trebuie să avem luciditatea de a privi în viitor, de a înțelege că avem șansa unui avantaj competitiv, și anume solul acestei țări, mult superior altora, unde s-a constatat o prăbușire constantă a activității biologice a solurilor. Solurile, sau complexul argilo-humic, sunt extrem de fragile și deci ușor de distrus, mai ales prin poluare. Pe de altă parte, în special pentru situația geomorfologică a României, solurile sunt protejate de pădure în general, o componentă esențială a Capitalului Natural românesc, perdelele lor de protecție. Degradarea biologică a solurilor este urmată de cea chimică. Calciul dispare și argila nu mai este legată de humus. Ni se pare firesc astăzi să vedem, după ploaie, apele pline de noroi, însă, în zonele neatinse de agricultură nesănătoasă, de tip industrial, apele rămân limpezi. Ne vom pierde solurile dacă nu respectăm legile biologice.
Așadar, micul producător și gospodăria țărănească tradițională vor fi motorul economic și vor aduce prosperitatea. Satul românesc, icoana vie a neamului, va salva țara. Mă înclin în fața țăranului român și îi mulțumesc pentru că există, pentru că ține aprinsă flacăra credinței și a speranței.

Leave your comment