FSCR - Impreuna vom salva Romania!

regina mregina_maria_1

 

 

Ce reprezintă azi şi mai ales ce a reprezentat pentru români Regina Maria, vorbesc pentru ea doar faptele şi ele au fost dintre cele mai nobile, nobile cum de ales neam sunt şi rădăcinile de familie ale acestei femei deosebite.

La începutul lunii noiembrie a acestui an s-a făcut o reparaţie uriaşă, caseta de argint cu inima Reginei a fost depusă la Castelul Pelişor după zeci de ani de pribegie.

Au fost organizate ceremonii emoţionante, cu fastul regal de altădată, a fost astfel cinstită una dintre cele mai importante personalităţi feminine, dacă nu cea mai importantă, de la noi. Vom reveni cu amănunte de la aceste ceremonii, dar deocamdata să ne reamintim cine a fost şi ce a făcut atât de măreţ această mare Doamnă, încât şi azi, chiar cei mai refractari în discuţiile despre monarhie, nu uită să vorbească doar laudativ de Regina Maria.

Viitoarea Regină Maria a României  s-a născut pe 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, Kent, Anglia a fost principesă de coroana şi la doar 17 ani, a devenit soţia regelui  Ferdinand I al României. A fos mama regelui Carol al ÎI-lea, care la rândul sau a fost tatăl Regelui Mihai. Maria a purtat la naştere numele complet de Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha. Strămoşii ei au făcut parte din familiile cele mai importante ale caselor princiare ruseşti şi englezeşti, Maria fiind  mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Părinţii săi au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg şi Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesa a Rusiei, unica fiica a ţarului Alexandru al ÎI-lea al Rusiei.

Maria îşi petrece copilăria la reşedinţa de la ţară a familiei de Edinburgh, la Eastwell Park, iar adolescenţa pe vastele domenii de la Coburg şi Rosenau. Cum erau cutumele atunci şi cum impuneau canoanele rigide ea va intra de foarte tânără în jocurile deloc nevinovate ale fiecărei fete de viţă nobilă, era vorba de interesul, mai ales al părinţilor, de a-şi vedea fetele cât mai bine aranjate, asta însemnând obligatoriu căsătoria. Maria era de o frumuseţe răpitoare, în saloanele selecte ale Europei stârnea admiraţia deopotrivă a doamnelor şi mai ales a tinerilor prinţi care roiau în jurul ei. La doar 17 ani îi este dat să-l cunoască pe Ferdinand, prinţul de coroana al Regatului României. N-a fost neapărat un coup-de-foudre, chiar nu s-a pus problema căsătoriei, dar firele erau trase în aşa fel încât, într-un final, să se ajungă acolo. Intervenţia decisivă o are unchiul lui Ferdinand, care nu era altul decât primul nostru Rege, Carol I. Acesta se deplasează la Londra, cere încuviinţarea tatălui Mariei, se consultă şi cu Regina Victoria şi după încuviinţarea celor doi, Maria şi Ferdinand îşi unesc destinele pe 10 ianuarie 1893. Ea nu avea decât 17 ani şi 3 luni iar tânărul Prinţ era cu 10 ani mai mare. Cei doi erau de religii diferite, el catolic, ea protestantă şi era pentru prima dată în Regatul britanic, când, după sute de ani, o prinţesă protestantă  se mărită cu un prinţ catolic. De acea, pe lângă ceremonia căsătoriei civile de la Castelul Sigmaringen, au avut loc ceremonii catolice dar şi protestante.

După luna de miere petrecută în Bavaria, tânărul cuplu pleacă spre România şi primirea făcută îi entuziasmează, Maria simte afecţiunea şi căldură poporului român şi din acel moment şi până la moarte, ea se va consideră o adevărată româncă şi va încerca să se adapteze cât mai bine locului, să înţeleagă mai bine acest neam ortodox şi să facă tot ce-i va sta în putinţă să se pună în slujba lui. De dificulăţi se va lovi chiar de la început, dar erau mai degrabă probleme legate de căsătoria celor doi tineri, care fusese impusă de interese dinastice, iar diferenţa de vârstă şi de temperament dintre Maria şi Ferdinand contribuiau şi ele la destule tensiuni între cei doi. Maria mărturisea: „Acum suntem cei mai buni asociaţi, cei mai loiali tovarăşi, dar vieţile noastre se întretaie doar în anumite chestiuni.” Ea trebuia să facă faţă îndatoririlor, la fel ca şi soţul său care era tot mai mult aplecat spre problemele statului. Cuplul va avea foarte repede primul copil, Maria încă nu împlinise 18 ani şi aducea pe lume pe primul dintre cei şase, e vorba de prinţul Carol, viitorul Rege Carol ÎI. Principesa şi viitoarea Regina Maria se supunea rigorilor curţii, era obligatoriu acest lucru şi ea, spirit libertin, suporta cu greu situaţia, dar bătrânul rege Carol I spunea: „o prinţesă moştenitoare are doar datorii şi singurele sale drepturi sunt cele care decurg din această situaţie”, nota cinică mergând până acolo încât nici ajutoarele finaciare date unei familii cu şase copii nu erau pe măsura rangului. Totuşi, cuplul reuşeşte să se mute în noua reşedinţă regală de la Palatul Cotroceni, se intampla asta în 1896 şi Maria îşi lasă amprenta asupra amenajărilor interioare, ea decorând cu mult simt estetic încăperi care şi azi sunt considerate adevărate opera de artă, iar la Palatul Pelişor, care fusese construit special pentru ei, va face şi aici acelaşi lucru, deoratiunile şi elementele tradiţionale româneşti fiind cu drag şi cu ştiinţă valorificate, era  încă un semn al ataşamentului ei faţă de acest neam. Pe aceeaşi linie a dragostei de ţară se înscrie şi mândria cu care purta uniforma de roşiori, ea fiimd numită comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori şi va lupta alături de soldaţii săi în război.

În 1914, odată cu moartea falnicului Rege Carol I, la tron vine Ferdinand, iar Maria devine regină. Toate acestea se întâmplau într-un an în care Europa era în pragul izbucnirii Primului Război Mondial. Noi nu eram încă afectaţi, în timpul primilor doi ani ai conflictului am fost neutri şi evenimentul urcării pe tron a fost sărbătorit o lungă perioadă. Începerea domniei lui Ferdinand şi a Mariei a fost primită cu o bucurie de nedescris atât de Parlamentul ţării cât şi de întreagă suflare românească. Printesa Callimachi nota la acea vreme: „Ovaţiile adresate noii Regine în Parlament erau sincere. Publicul era conştient că loialitatea fermă a Mariei faţă de cauza Aliaţilor a fost cea care îl sprijinise şi va continuă să-l sprijine pe soţul ei de origine germană. Că Principesa Moştenitoare, fusese populară; că Regina era şi mai iubita”. În această frază se ascunde un adevăr de o frumuseţe greu de egalat, inima reginei trebuia să se împartă între datoria de soţie credincioasă a unui neamţ şi fiica unei naţiuni aliate care lupta alături de România împotriva nemţilor. Îl iubea şi stima pe Rege, dar fără ezitare a luat în calcul şi raţiunile de stat,  a fost determinantă în a-l hotărî şi pe Ferdinand la aceeaşi acţiune şi din acel moment n-a mai ieşit din inimile românilor. Rezultatul gândirii şi acţiunilor sale nu s-a văzut doar în plan intern, ea era percepută şi în occident ca o mare figură a diplomaţiei şi un factor important de sprijin în lupta Antantei contra Axei. Pe tot parcursul perioadei de neutralitate Maria a susţinut realizarea obiectivelor naţionale prin alăturarea României de partea puterilor Antantei. Având în vedere descendenţa să regală anglo-rusă, dar şi pe popularitatea foarte mare de care se bucura în rândul populaţiei, ea a fost percepută în ţările Antantei ca unul dintre principalii factori de influenţă în favoarea cauzei Antantei în România. Contele Saint Aulaire, ministrul Franţei la Bucureşti, scria: „Regina Maria este de două ori aliată noastră, odată prin naştere, iar a două oară prin inima ei”

România intră în război de partea Antantei în septembrie 1916. Din primele zile ale conflictului Regina se implică efectiv în treburile frontului, a organizat activitatea de Cruce roşie, mergea alături de Rege pe front şi lucra efectiv în spitatele de campanie, încuraja şi alina cum ştia ea mai bine suferinţele răniţilor, soldaţii toţi o venerau, era pentru ei că o rază de soare, era “Mama răniţilor”, ea îi ajută să trăiască cu speranţa că se vor termina odată grozăviile războiului.  Timp de doi ani de confruntări armate şi perioada imediat următoare, sunt anii marcaţi de cele mai nobile fapte ale cuplului regal, Ferdinad şi Regina Maria câştigă pentru România războiul, câştigă teritorii, negociază o pace convenabilă şi înfăptuiesc Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Cine şi când a mai făcut ceva asemănător pentru naţiunea noastră? A trebuit să vină un neamţ şi o ruso-englezoaică cu mare dragoste pentru acest pământ ca să se întâmple minunile!

După ce Regele Întregitor se stinge în 1927, Regina Maria avea să-l urmeze în eternitate 11 ani mai târziu, pe 18 iulie 1938, decesul producându-se în timp ce era acasă la Castelul Pelişor. Ultima ei dorinţa a fost că după moarte, inima să să fie dusă la Capela Stella Maris din Balcic, loc unde deseori mergea să se relaxeze, iar când în 1940 România a pierdut Cadrilaterul, caseta de argint cu inima Reginei a fost adusă în ţară şi depusă  în biserica din lemn a Castelului Bran iar, în 1941, a fost aşezată într-o cripta special amenajată în stanca muntelui Măgura Branului, după care comuniştii au mutat-o în 1971 la Muzeul de Istorie al României. Din 3 noiembrie acest an, inima Reginei Maria şi-a găsit în sfârşit liniştea şi locul potrivit, la Castelul Pelişor, s-a întors în locul unde a bătut pentru ultima oară, o inimă mare, o inimă care a bătut pentru România!

 

FSCR

Leave your comment