FSCR - Impreuna vom salva Romania!

petre cristea 1petre cristea 2Sportivul român care a realizat cea mai mare performantă în sporturile cu motor, a fost şi credem că va rămâne pentru încă mulţi ani, Petre Grigore Cristea, cel care în anii interbelici a uimit lumea automobilismului cu evoluţiile sale, raliurile şi grand-prix-urile, fiind la îndemâna lui, câştigând multe dintre ele, iar victoria istorică din Raliul Monte Carlo 1936 l-a întronat definitiv în galeria  marilor campioni, aşi ai volanului, universal recunoscuţi. Cât timp a concurat şi a câştigat zeci de trofee, toată lumea de aici şi mai ales de afară a vorbit de el la superlativ, apoi în 40 de ani de întuneric comunist doar vagi referiri, după Revoluţie anemice aduceri aminte. Azi, aici, încercăm să descoperim cine a fost şi ce a făcut Pierre-Gregoire Cristea!

 

Se năştea în Bucureşti la 31 ianuarie 1909 şi de mic trebăluia prin atelirele mecanice, care începeau să aibă de lucru cu minunile din acea vreme, automobilele. Tatăl său era contabil şef la Leonida, marele importator de maşini şi zilnic micuţul Petre se urca la volan, încercându-le pe toate, învăţând să conducă la o vârstă la care alţi copii abia mergeau cu trotinetă. La 13 ani făcea deja ture cu un Renault 1921 ce aparţinea familiei. Se declara cu 2 ani mai mare pentru a obţine permisul la 16 ani, în 1925. Din acel moment e acaparat definitiv de curse. Participă la întreceri de seniori cu modele transformate chiar de el, mecanica îl pasiona la fel de mult ca şi condusul. Raliurile locale i se par prea uşoare şi încerca să afle cum poate participa la cele mari, la cel mai mare, Raliul Monte Carlo! Găseşte în toamna anului 1930 un regulament de participare, trimite buletinul de înscriere şi la ediţia 1931 a prestigioasei competiţii îl găsim la start alături de alţi 152 de concurenţi. La numai 22 de ani produce o surpriză imensă clasându-se pe locul 11 cu a sa Dodge Victory Six, modificată pentru raliu, modificări care erau foarte atent monitorizate de organizatori, dar el trece şi aceste probe şi se clasează pe un loc  nesperat chiar şi de el, dar care îi spunea că într-o zi va fi primul.

Următoarele 3 ediţii ale celei mai importante competitiii auto din lume la acea vreme, sunt pentru Petre Cristea ocazii să-şi confirme valoarea, are clasări în primele 15 locuri, de fiecare dată, dintr-un număr de 160-170 de participanţi. În ţară câştigă tot, raliul Braşovului, al Feleacului şi al Bucureştiului. Trăia doar pentru Monte Carlo, dragostea lui, aştepta să dea marea lovitură!

E momentul să schimbe maşini, să încerce alte motoare, să supravegheze atent orice modificare, orice tunning.

Exista atunci în Bucureşti, în Floreasca, o foarte modernă uzina a celor de la Ford şi aici, Cristea împreună cu copilotul sau Ion Zamfirescu şi mecanicul Gogu Constantinescu, ajutaţi şi de specialiştii uzinei, pun la punct un model Ford V8, special destinat ediţiei din ianuarie 1936 a Raliului Monte Carlo. Lucrează la el 10 luni, ştia că după traseul de mii de kilometri, urma proba specială de îndemnare, în două manşe, pe străzile din Monte Carlo şi pentru asta se insistă  la sistemul de blocare a roţilor, ca acesta să acţioneze rapid în tete-a-queue. În final, acest mic detaliu se va dovedi decisiv şi câştigător pentru Ford V8.

Şasiul era făcut dintr-un material uşor, aluminiu, destul de rezistent să susţină un motor foarte puternic dar şi pe cei 3 ocupanţi, pilotul, copilotul şi mecanicul!

Ca şi în ediţiile moderne ăla faimosului raliu şi atunci startul se dădea din mai multe puncte ale Europei, plecau echipaje din Talinn, Stavenger, Atena. Se acordau puncte sau se luau puncte în funcţie de foarte multe criterii, dificultatea traseului, întârzieri, modificări ale maşinilor mai mult sau mai puţin permise, etc.

Echipajul condus de Petre Cristea alege să plece de la Atena, împreună cu alte 18 perechi de concurenţi. S-a dovedit o inspirată alegere, pentru că cei plecaţi din nordul Europei au avut multe de îndurat cu capriciile iernii. Fiind o decapotabilă cu prelata, dar fără încălzire, în V8 te simţeai ca afară, doar în nordul Greciei cei 3 n-au tremurat de frig, în rest s-au încălzit cu vin şi coniac, cum avea să mărturisească mai târziu copilotul Ion Zamfirescu. Tot el spunea că avea asupra lui un pistol să se apere de lupii hămesiţi care umblau iarna prin pădurile Europei! După zile şi nopţi de rulat în condiţii extreme se ajunge în însoritul Monte Carlo, unde echipajul românesc dă un adevărat recital, mostră de virtuozitate în cele două manşe ale probei speciale. Atunci s-a făcut şi departajarea la puncte şi mulţi dintre adversari au contestat intervenţiile tehnice “a la Roumanie”, dar oficialii n-au găsit nimic în neregulă şi câştigătorii au fost Cristea, Zamfirescu! A fost şi a rămas cea mai mare performanţă românească a sporturilor cu motor, iar Cristea e considerat şi azi cel mai bun pilot din toate timpurile.

Premierea s-a făcut în ziua când Petre Cristea împlinea 27 de ani şi imagini de atunci ni-l prezintă cu trofeul în braţe şi lacrimi în ochi, murmurând “ah, mon amour” după cum au mărturisit mai târziu martori de la eveniment. Visul adolescentului din atelierele Leonida se împlinise, triumfase la Monte Carlo cu Ford V8.

Pentru celebra firmă americană era primul trofeu obţinut la Monte Carlo şi unul din puţinele obţinute până atunci în întrecerile sportive. Cristea deschisese drumul!

Chiar întemeietorul imperiului, marele Henry Ford l-a felicitat şi câţiva ani mai târziu a avut intenţia să vină în România să perfecteze dezvoltarea uzinelor sale de la noi, dar între timp la putere veniseră “roşii” şi în localul dinamicei uzine Ford din Floreasca, a apărut Automatica, care a dispărut şi ea, iar azi acolo s-a ales praful de tot!

La un an după marele succes, Cristea tot cu Ford V8 şi mai îmbunătăţit, a fost foarte aproape să facă dublă, chiar a fost pe primul loc până la final, dar juriul, avertizat de adversarii românilor a controlat mai mult decât scrupulos maşina de concurs şi au găsit ei că aripile faţă depasec cu câţiva centimetri standardele admise. A fost evident o “lucrătură” şi echipajul Cristea-Zamfirescu a fost penalizat, a pierdut puncte preţioase şi a terminat pe locul 7.

Evoluţiile bune au continuat până la începerea războiului, Cristea câştigând competiţii importante cum ar fi Raliul Portugaliei în 1938 şi mai ales titlul pe faimosul circuit de la Nurburgring în 1939. În Germania el a concurat cu o altă maşină devenită legendara pentru carieră lui, un BMW 328 de 2000 cmc. Aici românul a bătut recordul de viteză medie a circuitului cu 115 km/oră, record care nu a fost doborât decât peste 14 ani, în 1953, de către faimosul Stirling Moss.

Au fost ani de glorie ai automobilismului românesc, ani când toate cursele importante se desfăşurau doar pe vechiul continent, ani când totul se juca în Europa, iar Monte Carlo era vârful şi Petre Cristea era unul dintre cei mai mari piloţi din lume!

 

Foto – echipajul Cristea-Zamfirescu înaintea premierii de la Monte Carlo, alături de maşină cu care au casigat, Ford V8.

 

C.P. – Direcţia de comunicare FSCR

Leave your comment