FSCR - Impreuna vom salva Romania!

În Parlament s-au dezbătut toate chestiunile grave şi importante ale naţiunii şi mai rămânea doar problema câinilor de pază ai turmelor de oi, câinii ciobăneşti, frumoşii ciobăneşti mioritici! Cât de cretin să fi fost acel parlamentar care să  propună limitarea numărului acestor patrupede mult mai inteligente decât toţi cei adunaţi sub cupola forurilor legislative? El a fost cum a fost, dar toţi ceilalţi care au votat “pentru”, ce să fi fost în mintea lor? Cu siguranţă, nimic!

În lipsa lor de inspiraţie şi mai ales de activitate,  parlamentarii au stabilit: la şes, ciobanii pot avea la stana doar un câine. La deal sunt permişi doi, iar turmele de la munte pot fi păzite de cel mult trei câini. Sunt prevederile unei legi absurde. Cine o încalcă riscă amenzi de până la 1.500 de lei. Crescătorii de oi sunt revoltaţi şi spun că nu pot păzi 600 de ovine cu doar trei câini, aşa cum cred parlamentarii.

Crescătorii de animale sunt revoltaţi pentru că, spun ei, nu au cum să-şi apere oile de lupi. Ioan Moga are două turme cu 900 de oi, păzite de patru câini. Conform legii, doar un câine mare şi unul mic ar trebui să găsim la stană, dar proprietarul spune că nu poate să se descurce, mai ales când vin lupii. Ioan Moga, crescător de oi: „Cine a mai pomenit aşa ceva. Eu de 50 de ani cresc oi şi mereu am avut câte 6, 7 chiar 8 câini la turmă. Să rămân cu 2? Ce fac? Au venit lupii chiar aici şi mi-au atacat oile. O să vină să ne dea şi amenzi din alea mari.”

Scandaloasa lege are şi un număr: 149/2015 şi din păcate subiectul discuţiilor sunt câinii. Tot câinii şi mai ales cei fără stăpân, sunt cei care au mai fost în nenumărate rânduri damnaţi şi ostracizati, situaţii în care FSCR a luat de fiecare dată atitudine, aceste fiinţe sunt şi ele ale lui Dumnezeu şi doar El poate hotărî soarta lor.

Că vor fi mai puţini la stană, asta nu ştim cât îi vor afecta pe credincioasele şi atât de utilele patrupede, dar că stăpânii lor vor avea de suferit asta va fi sigur, fiarele pădurii nu vor mai avea nicio reţinere să atace în haită.

Se lucrează de mult timp la această lege şi ea se pare că a fost impusă de necesităţile unei categorii elitiste, vânătorii de la Balc, speriaţi că viitoarele lor trofee sunt alungate de câinii ciobăneşti, e incredibil dar asta e una din explicaţii!

În februarie 2013 a început “lucrarea”: Scandalul privind limitarea numărului de câini la stână la maximum trei şi interzicerea păşunatului între 6 decembrie şi 24 aprilie – incredibilă şi această prevedere – a fost declanşat de un proiect de lege depus în februarie 2013 de opt deputaţi şi de doi senatori, opt dintre ei fiind de la PSD. Proiectul din 2013 –  a fost retrimis în zadar la Parlament de preşedintele Iohannis – modifică o lege veche tocmai din 2006 şi introducea amenzi pentru ciobanii cu prea mulţi câini. O frază din expunerea de motive a proiectului de lege e cheia pentru a înţelege nemulţumirile ciobanilor: “Plecând de la nemulţumirile maselor de vânători în continuă creştere, se simte nevoia revederii unor prevederi ale legii în vigoare”.

Haideţi să vedem şi cine sunt acei smintiţi iniţiatori ai proiectului care i-a supărat pe oieri şi i-a mulţumit pe vânători. Cei mai cunoscuţi sunt Ion Rotaru (PSD), chestorul Senatului, Ioan Chelaru (PSD), vicepreşedinte al Senatului, Florin Iordache (PSD), vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi Bogdan Ciucă, deputat ALDE (FOST PC). Pe lângă aceştia, iniţiatori au mai fost pesediştii Mocioalcă Ion, Pâslaru Florin-Costin, Tilvar Angel, Vlase Petru Gabriel şi Vladoiu Aurel, plus udemeristul Attila Bela Kelemen. Trebuiau amintiţi, neapărat!

Când aleşii neamului se plictisesc la şedinţele Parlamentului, atunci ei se apleacă spre problemele “serioase” şi lucrează aproape 3 ani la o lege câinoasă! În februarie 2013, “lucrările” demarează, proiectul de lege intră în patru comisii parlamentare şi îşi primeşte rapoartele până pe 14 octombrie 2013, aşa că pe 21 octombrie 2013 ajunge în plenul Camerei. Apoi, timp de un an şi patru luni intră într-un ping-pong, fiind retrimisă înapoi de plen de trei ori. În plus, a ajuns o dată pe ordinea de zi şi s-a întors la comisii fără să fie dezbătută. În total, a fost trimisă pentru raport sau pentru rapoarte suplimentare la comisii de 14 ori. De 14 ori!!!

Pe 25 februarie 2015, parlamentarii au votat că oile, legea este aprobată cu o majoritate zdrobitoare – 303 pentru, 11 contra şi 16 abţineri – aşa că pe 7 martie este trimisă la promulgare.

Klaus Iohannis a studiat legea cinci săptămâni, are reţineri şi obiecţii şi o retrimite Parlamentului pentru reexaminare în aprilie 2015. Mica surpriză a venit de la Senat, care la doi ani după ce a respins-o, aprobă legea pe 21 aprilie anul acesta.

După ce comisiile mai realizează un raport şi apoi încă unul, de înlocuire, legea este adoptată (ca urmare a cererii de examinare) de Camera Deputaţilor pe 27 mai.   Preşedintele nu o mai poate refuza la promulgare, aşa că o promulgă pe 15 iunie anul acesta şi a doua zi devine Legea 149/2015. Câtă “muncă” pentru a hotărî o soartă nefericită şi ingrată a unor suberbe exemplare de câini ciobăneşti! Revoltător!

Odată cu promulgarea legii, s-au creat două tabere, ciobanii evident nemulţumiţi şi cei care au făcut un puternic lobby ca această lege absurdă să treacă, absurdă nu era deloc pentru ei, ei elitiştii pasionaţi de vânătoare care în sfârşit erau mulţumiţi că vânatul lor nu va mai fi hăituit de mioriticii oierilor.

Găsim nume grele, mulţi grupaţi în Asociaţia vânătorilor din România, a cărui prim membru este chiar Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, dar şi Bogdan Olteanu, viceguvernatorul BNR. N-are cum să fie străin de fenomen şi n-are cum să nu se bucure de promulgarea legii nici Ion Ţiriac, cel care organizează în fiecare an celebra partida de vânătoare de la Balc, acolo unde turiştii elitişti din vest pot plăti 5.000 de euro pentru a ucide un urs.

Crescătorilor de animale nu le mai rămâne decât să respecte legea 149/2015, să limiteze numărul câinilor de pază la maxim 3 şi să fie conştienţi că dacă încalcă aceste prevederi vor plăti amenzi de 1500 lei. Nemulţumiţi de această situaţie, mii de oieri din toată ţara, au demonstrate marţi în faţă Palatului Parlamentului, ei au ameninţat că vor bloca străzile din România şi vor protesta cu furci şi topoare, dacă politicienii nu le vor rezolva cerinţele. După un protest paşnic, unii  au sărit gardurile Parlamentului, intrând în curtea instituţiei, unde au blocat intrările şi ieşirile. Unul dintre protestatari a declarat: “politicienii vor să ne ţină departe, să nu ne asculte nimeni, de aceea cu toţii, am trecut mai departe, am rupt cordonului de jandarmi. O să facem o delegaţie cu care să mergem la comisia de agricultutra din Parlament că să discutăm revendicările” iar Marcel Andrei, preşedintele crescătorilor de ovine din România a spus: “Animalul sălbatic, noaptea, nu-l vezi. Noi n-avem mirosul atât de bine dezvoltat cum îl au câinii care ne ajută pe noi noaptea să ne odihnim să fim apţi de muncă pentru a două zi.

O poziţie corectă a avut totuşi noul ministru al Agriculturii, Achim Irimescu care a confirmat, potrivit Agrointel, că “legea îi dezavantajează clar pe ciobani, care riscă să se trezeaca cu turmele decimate de lupi. Mai grav, actul normativ este deja în vigoare încă din iulie şi prevederile referitoare la câini ar trebui să se aplice începând din 6 decembrie, din păcate situaţia este exact aşa cum a fost prezentată de crescătorii de ovine. Sper să putem modifica legea respectivă. Cu nişte ani în urmă am fost extrem de lăudaţi de europeni, legat de faptul că ciobanescul român a reuşit să supravieţuiască alături de cea mai mare populaţie de urşi din Europa, de populaţia de lupi. Sigur că avem nevoie de prevederi care să sprjine oieritul în România. Sper să redeschidem discuţia cu legea respectivă şi să facem în aşa fel încât să nu ducem la dispariţia acestei ocupaţii. E greu de înţeles de ce a fost făcută o astfel de lege, ciobanul foloseşte câinii pentru protecţia oilor împotriva animalelor sălbatice”.

Asta ştiam şi noi domnule ministru, dar dacă bunele intenţii rămân doar la stadiul de vorbe n-o să rezolvăm nimic, iar şeful dumneavoastră, “primul agricultor al ţării”, Cioloş Dacian, fiu de ţăran, care iubeşte munca câmpului, care a mai fost şi pe la Bruxelles mare comisar pe Agricultură, el primul ministru, ce spune? Până acum a tăcut mâlc, dar e clar că revolta ciobanilor este o consecinţă a politicilor UE în chestiunea agriculturii, acolo unde Cioloş şi-a adus un meritat aport: acela de a distruge complet agricultura şi creşterea animalelor din România, prin legiferări abuzive. Asta se întâmplă şi cu crescătorii de vite ale căror ferme au fost închise, cu agricultorii care nu mai au seminţe pentru soiurile locale şi cu pământul vândut străinilor. Politica neocoloniala globalistă are acum un prim ministru perfect, venit din sistem ca şi alţi miniştri proveniţi din aceleaşi structuri comunitare şi antinaţionale.

Oile parlamentare ale vechii clase politice sunt prinse la mijloc, între lupii justiţiei şi câinii furiei populare şi e greu de crezut că vor scăpa nescarmanate sau măcar tunse zero şi trimise la beci sau în cel mai fericit caz, la pensie. Acum un an am schimbat un preşedinte, acum o lună un guvern, (înlocuitorii n-au fost cele mai fericite soluţii!), mai rămâne să urnim din loc acei trântori din Parlament şi doar societatea civilă va putea să facă acest lucru, dar ea trebuie să fie unită pentru schimbarea din temelii a unei societăţi bolnave, numai uniţi ne putem atinge ţeluri măreţe!

 

FSCR

Direcția de comunicare

Leave your comment