FSCR - Impreuna vom salva Romania!

***

De 25 de ani  asistăm la o „frăţie” a elitelor intelligence-ului românesc ce se luptă pentru integritatea statului naţional unitar român, într-un context deloc favorabil României.

Dar, nimic nou sub soarele Balcanilor, zonă unde aderarea culturală a ţărilor române, aflate sub conducere fanariotă, la spaţiul cultural bizantin era literă de lege. Fenomenul se petrecea în secolele XVII-XVIII, adică la peste două sute de ani de la ocuparea Constantinopolului de către otomanii conduşi de sultanul Mahomed al II-lea „Cuceritorul”, act care încheia din punct de vedere istoric ciclul glorios al Bizanţului.

Acum, Estul European pare să reînnoade povestea nostalgică, dovedind un ataşament special pentru instituţia Uniunii Europene, tot mai intens criticată în înseşi ţările care au constituit-o. În Germania, Franţa, Italia, Spania, Grecia, Marea Britanie, Suedia, Austria curentele de opoziţie faţă de instituţia Uniunii Europene sunt tot mai puternice. Sunt atacate între altele, moneda unică, birocraţia ineficientă şi lipsa de responsabilitate în faţa cetăţeanului, şomajul în creştere îndeosebi în rândul tinerilor, dispariţia industriilor manufacturiere, calitatea tot mai proastă a educaţiei, vârsta de pensionare în creştere, imigraţia necontrolată şi copleşirea populaţiei autohtone, de alogeni care nu au nimic comun cu Europa şi tradiţiile ei, degenerarea morală şi dictatura corectitudinii politice.

La ea acasă, UE se zbate să supravieţuiască, realităţile vieţii de zi cu zi fiind mai convingătoare decât o presă de sistem şi o armată de „analişti politici” care vântură de zeci de ani viziuni mincinoase. Euro-scepticii, de orice coloratură, de la patrioţi naţionalişti la centrişti motivaţi economic şi până la stânga radicală, câştigă procente în cam toate ţările din Vestul şi Centrul Europei. O realitate crudă a zilelor noastre, menită a prefaţa prăbuşirea Europei unite, sau rezultanta unei vaste operaţiuni de spionaj şi dezinformare a Statelor Unite?

Politologii şi analiştii de marcă ai lumii, în primul rând cei americani, din mediile academice de mare prestigiu, susţin şi pun această variantă a conspiraţiei antieuropene din ultimul deceniu, în cea mai mare parte, pe seama politicii Washingtonului, a faptului că această politică a fost şi este exercitată de către cercurile ultraconservatoare, strâns legate de interesele Complexului Militar Industrial al SUA. De reţinut, din 1990, fără nici o întrerupere, SUA au continuat cursa înarmărilor, fapt ce a condus la apariţia unui imens dezechilibru în plan militar între SUA şi restul lumii. Totuşi, saltul economic considerabil al Germaniei, în ciuda crizei economice, precum şi investiţiile majore ale principalelor puteri europene în dezvoltarea arsenalului comunitar, nu puteau trece neobservate de către americani.

Firesc, „Casa Albă” nu poate tolera o Uniune Europeană puternică economic şi militar, aşa cum nu vede cu ochi buni o eventuală apropiere tot mai mare între Uniune şi Rusia. Tot atâtea motive pentru ca, după cum consemna şi reputatul Colonel (r) Florian Gârz (scriitor şi analist politico-militar), în discursul politic american adresat lumii exterioare să-şi facă loc o suită de sintagme de natură să provoace stupefacţie şi îngrijorare, precum: Folosirea războiului ca instrument de menţinere a păcii (probabil cea mai mare inepţie din istorie); Dreptul exclusiv al SUA de a declanşa războaie preventive, primul fiind cel împotriva Irakului; Cruciada împotriva terorismului percepută în toate statele musulmane drept o „cruciadă împotriva islamului”; Cine nu este cu noi este împotriva noastră; Ultima destinaţie a istoriei lumii este societatea americană; SUA, naţiunea indispensabilă lumii.

Mai alarmantă decât toate este pretenţia Washingtonului că SUA, ca „unică superputere”, este în măsură, prin puterea sa militară fără egal în istorie, să croiască, cu de la sine putere, o nouă ordine politică mondială. Cu alte cuvinte, hegemonia SUA asupra lumii este inevitabilă, indispensabilă şi obligatorie. Cu toate acestea, majoritatea politologilor şi analiştilor responsabili şi neaserviţi politic sunt de părere că omenirea se îndreaptă, nu spre o „lume monopolară” americanizată, ci spre o „lume multipolară”. Acest din urmă proces va fi însă îndelungat şi dureros.

Procesul de „globalizare” este interpretat diametral opus de pe cele două maluri ale Oceanului Atlantic. Uniunea Europeană se conturează tot mai mult ca o superputere diferită de Statele Unite ale Americii. Începând cu anul 2004, pentru prima dată în istoria sa, Uniunea Europeană a adoptat o strategie de securitate proprie, care are foarte puţine puncte comune cu strategia de securitate a SUA şi cu cea a NATO, care de altfel nu mai funcţionează de ani de zile. Tot mai multă lume este convinsă că Washingtonul se foloseşte de „războiul împotriva terorismului” ca de un paravan pentru cucerirea militară a celor mai bogate zone strategice ale lumii în petrol şi alte resurse naturale de mare valoare. Într-o expresie concentrată, cercurile politice conducătoare ultraconservatoare de la Washington vor să transforme supremaţia militară americană în avantaje economice pe scară globală.

***

(va urma)

Conf.univ.dr. Gabriel I. NĂSTASE

Federația Societatea Civilă Romanească

Etichete: , , ,

Leave your comment