FSCR - Impreuna vom salva Romania!

***

Europenii asistă neputincioşi? Categoric nu! Totuşi, fac o greşeală imensă prin încercarea de marginalizare a Rusiei. În loc să atragă Moscova spre o uniune de la Atlantic până departe în stepele Asiei şi de la Mediterana până la Oceanul Îngheţat, Uniunea Europeană face fără să realizeze jocul Statelor Unite. Tocmai a acelei Puteri mondiale care a provocat uriaşa criză economică şi gravele probleme legate de moneda unică, carenţe ce au lovit şi continuă să lovească în Europa Unită. O Europă ce s-a transformat într-un imperiu preocupat prea mult de cucerirea de noi sfere de influenţă, pentru a mai ascunde acţiunile de încercuire a Rusiei aplicate  conform strategiei „anaconda”, imaginată pentru prima dată la începutul secolului XX de Halford Mackinder. Prin această strategie, spaţiul eurastiatic este sugrumat încet dar sigur de către „unionişti” prin limitarea accesului Rusiei la mările calde.

Aceeaşi strategie „anaconda” este argumentul care explică în bună parte multe din ultimele mutări geopolitice:

– Invitaţia adresată Georgiei – un stat cu o economie nesemnificativă măcinat de conflicte interne şi cu două provincii ostile pe care nu le controlează – Osetia de Sud si Abhazia. În acest caz un argument strategic suplimentar îl constituie şi segmentarea relaţiei Rusia – Iran plus încercuirea completă a Iranului din toate punctele cardinale: Est- Afganistan, Pakistan; Sud- Arabia Saudită, Ţările Golfului; Vest – Turcia, Irak; Nord – Georgia;

– Invitaţia adresată Moldovei – cu probleme economice la fel de grave ca şi Georgia şi provinciile rebele Transnistria şi Găgăuzia;

– scutul de la Deveselu – ridicolul „argument” de anihilare a „rachetelor cu focoase nucleare iraniene” îndreptate împotriva Europei, care l-a facut să izbucnească în râs pe preşedintele Putin în cadrul unui interviu, devine irelevant chiar şi pentru profani în contextul recentelor negocieri;

– recentul conflict americano-chinez în jurul spaţiului de notificare aeriană declarat de China („ADIZ – East China Sea”).

Mai mult, dezlănţuirea crizei ucrainiene cu larga asistenţă a Uniunii Europene nu vine întâmplător la scurt timp după marile succese diplomatice ruseşti în problemele Siria şi Iran. Faptul că medierea rusă a condus poate la evitarea, fie şi pentru moment, a unui război de anvergură regională cu efecte greu de contabilizat, pare să nu fi satisfăcut toate părţile implicate. Reacţia a fost mutarea teatrului de acţiune mai aproape de Rusia, percepută ca principal opozant al sistemului hegemonic euro-atlantic actual. De aici şi până la reacţia Moscovei n-a fost decât un simplu pas, iar rezultatele asaltului numeroşilor reprezentanţi ai serviciilor secrete ruseşti n-au întârziat să apară. Ucraina s-a distanţat de Uniunea Europeană, prin refuzul de a semna Acordul de Asociere (AA) şi Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv (ALSAC) cu UE la Summitul de la Vilnius, respectiv prin aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan (UVRBK).

Prin mutările enunţate anterior, Federaţia Rusă a dovedit că procedează cu mijloace coercitive, cu ameninţări implicite şi sancţiuni preemptive – formule care nu sunt de bun augur pentru proiectata Uniune Eurasiatică (o formulă de integrare regională proiectată de Moscova pentru 2015). În plus, se adevereşte că mult uzitatele constrângeri extra-economice sunt de domeniul trecutului în Europa. Iar UE nu a ajuns la performanţa SUA de a acţiona politic coerent în politica sa externă. În schimb, Uniunea Europeană este unul dintre marii jucători economici globali, spre deosebire de Rusia. Politica externă a Rusiei acţionează foarte coerent şi performant, dar economia sa lasă de dorit.
Revenind, întrucât nu poate ignora soarta celor cca 10 milioane de ruşi din Ucraina, Rusia va fi pusă fie în situaţia de a ajuta o Ucraină independentă în întregul ei, fie de a se implica în conflictele etnice care mocnesc în ţara vecină. O implicare directă ar însemna tocmai căderea în capcana întinsă de inamici, iar asistarea pasivă la ceea ce se întâmplă în imediata vecinătate unei părţi importante din populaţia rusă este echivalentă cu renunţarea la statutul de mare putere. Ieşirea dintr-o astfel de dilemă nu poate avea decât trei soluţii:

– salvarea integrităţii Ucrainei în contextul unei independenţe prietenoase faţă de Moscova (ceea ce încearcă Rusia acum);

– partajarea oficială a Ucrainei pe linia greu de trasat a identităţilor etnice şi lingvistice, un proiect care nu va fi posibil fără un veritabil scenariu bosniac, pe care orice forţă pacifistă din lume ar trebui să-l evite;

– partajarea neoficială, de facto, a Ucrainei, după modelul transnistrian, osetin sau abhazian, guvernul de la Kiev încetând să controleze vaste regiuni ale ţării – acestea fiind guvernate de regimuri locale pro-moscovite. Având în vedere dimensiunea regiunilor şi importanţa lor economică şi demografică, acest lucru echivalează cu pierderea de către Ucraina a suveranităţii sale, atât în faţa Bruxelles-ului – în Vestul Ucrainei, cât şi în faţa Moscovei în regiunile rusofone din Est şi Sud. O atare strategie probabilă, în lipsa unui compromis de natură să salveze Ucraina independentă, se va realiza pe cât posibil fără intervenţia externă a Rusiei, doar prin activarea unor forţe politice locale obediente, sprijinite de bazele militare din Crimeea.

***va urma***

Conf.univ.dr. Gabriel I. NĂSTASE

Federația Societatea Civilă Românească

Etichete: ,

Leave your comment