FSCR - Impreuna vom salva Romania!

cursele...cursa paciiSe apropie primăvara şi cu ea sezonul bicicletei şi peste tot cursele cicliste vor ţine afişul evenimentelor sportive de sezon.

Cele de nivel înalt au fost dintotdeauna inaccesibile românilor, Le Tour, Il Giro sau La Vuelta au reprezentat vârfuri greu de atins. În Turul Franţei am avut în anii ’30 o mini-echipă  şi cam atât, în schimb la nivel de amatori am fost bine reprezentaţi în Cursa Păcii şi altele asemănătoare, curse importante, de ridicat nivel, care pentru mulţi rutieri din spaţial estic au devenit spre sfârşitul anilor ’80,  rampă de lansare în ciclismul profesionist

 

Deja se putea numi performanţă faptul că în 1936, la startul Turului Franţei se alinia şi o echipă românească. Când ţările cu mare tradiţie în ciclism veneau cu echipe compuse din 10 alergători, România prezenţa o formaţie de patru: Virgil Mormocea, Constantin Tudose, George Hapciuc şi Nicolae Ţapu. Cei patru erau însoţiţi de directorul ziarului Timpul, Vasile Cararache care era şi preşedintele federaţiei, el fiind cel care cu doi ani în urmă iniţiase şi lansase “Mică Buclă”, adică Turul ciclist al României.

Pe tărâm francez, în prima etapă Paris-Lille (285 km), cei patru au avut ocazia să vadă diferenţa între ce făcuseră ei până atunci şi ce era de fapt ciclismul adevărat. Au reuşit cu greu să termine parcursul, la peste o oră în urma tricoului galben. În etapa a doua, desfăşurată  pe ploaie, ca şi prima, deja unul din cei patru a abandonat, Tudose se acidenteaza la sold, “trage” de el să termine cursa, dar depăşeşte la finiş timpul regulamentar şi este descalificat. Ceilalţi trei ciclişti români rămaşi în cursă au luat startul şi-n etapa a treia, Charleville-Metz, care avea să fie ultima şi pentru ei! Extenuaţi după primele două, ei au terminat la două minute după expirarea timpului limită şi vor fi descalificaţi, aventura lor franceză durând trei zile, dar care a rămas în istorie că singura participare românească la Turul Franţei.

În ţară, lucrurile începuseră să se mişte din 1934, când a fost organizat de Vasile Cararache, primul Tur al României, câştigat de un bulgar Marin Nicoloff şi de echipa Bulgariei. Putem vorbi chiar de tradiţie în ciclismul românesc, dacă avem în vedere că noi eram printre puţinele ţări care organizau competiţii naţionale, lăsând în urmă Spania de exemplu, care abia în 1938 a organizat primul La Vuelta.Tot un străin avea să triumfe şi în 1936, anul participării noastre la Turul Franţei, era un francez Pierre Galliene.

A urmat războiul şi competiţia internă a fost reluată abia în 1946, după această dată apărând şi autentice vedete ale sportului cu pedale de la noi, ciclişti care câştigau şi-n ţară şi la nou creata Cursă a Păcii, competiţie destinată sportivilor din blocul de est. Nu trebuie minimalizată această competiţie, cum nici atunci nu era tratată de sus de profesionişti, de lumea bună a ciclismului în general.

Cel puţin 3 nume grele din ciclismul românesc şi-au pus amprenta pe întrecerile interne şi pe cele internaţionale. E vorba de Marin Niculescu, Constantin Gigi Dumitrescu şi Gabriel Moiceanu. Într-un interval de 20 de ani, aceştia au scris pagini memorabile în istoria ciclismului românesc, marcând astfel perioada de glorie a acestui sport.

Marin Niculescu câştigă în 1951 Turul României şi această performanţă îl recomandă pentru selecţia în vederea Jocurilor Olimpice de la Helsinki din 1952. La aceste întreceri el şi echipa noastră naţională de ciclism s-au clasat pe un onorant loc 12 din 42 de participanţi. “Mică buclă” îi atribuie lui Niculescu recordul de 14 etape câştigate, record care nici până în ziua de azi n-a fost bătut.

În Cursa Păcii are clasări remarcabile dar cel mai mult s-a apropiat de un titlu extern în Turul Poloniei, competiţie la fel de valoroasă atunci ca şi acum.

La ediţia din 1949, Niculescu atacă din prima etapă şi îmbracă de la debut tricoul galben. Timp de 9 etape e lider, chiar dacă adversarii săi, un danez şi un italian, susţinuţi de echipe mai puternice, îl hărţuiesc permanent. În etapa a zecea vrând să ia o sticlă de apă de la un spectator, se dezechilibrează, se produce o busculadă de care profită urmăritorul sau direct, italianul Locatelli aflat la peste 2 minute la general, în spatele românului.

Evadarea îl va propulsa pe italian pe primul loc, cu un avans de 9 secunde faţă de român. Mai rămâneau 4 etape în care erau puţine şanse că Niculescu să mai întoarcă şi totuşi el a fost foarte aproape în ultima etapă, când înainte de intrarea pe stadionul din Varşovia, avea un avans de 15 secunde faţă de Locatelli, era practic câştigătorul turului, dar cu câţiva metri înainte de sosire este iar victima unei busculade care n-a fost provocată de el şi pierde dramatic cursa şi titlul. S-a clasat pe 2, era deja o mare realizare, dar a fost atât de aproape de o şi mai mare performanţă!

Ploieşteanul Constantin Gigi Dumitrescu a câştigat de mai multe ori Turul României şi este posesorul celei mai bune clasări în Cursa Păcii, care era un fel de campionat mondial pe şosea al cicliştilor non-profesionişti. În această valoroasă competiţie el a terminat în 1956 pe locul 2 la general – cea mai bună performanţă externă a unui ciclist român.

A concurat şi în Turul Angliei unde a terminat pe locul 2 şi a participat şi la Turul Europei unde veneau şi profesioniştii şi unde Gigi Dumitrescu a câştigat o etapă.

Cel despre care s-a vorbit totuşi cel mai mult în acei ani, anii de glorie ai ciclismului românesc, a fost Gabriel Moiceanu.

Nu are nici recordul lui Niculescu de 14 etape câştigate în Turul României (Moiceanu are doar 13!), n-are nici clasările externe şi titlurile lui Dumitrescu, dar era un fin tehnician, se vede asta şi la ciclişti! Pentru tehnica lui şi tactica adoptată în timpul cursei, era apreciat, iubit chiar, era ante-mergătorul starurilor, a marilor vedete de zi.

Timp de 15 ani a concurat şi a câştigat. A pedalat la Jocuri Olimpice, la Campionate mondiale şi la 8 ediţii de Cursa Păcii, prima participare fiind în 1955 iar ultima în 1967, la 33 de ani când a terminat pe locul 11 inclasamentul general! În această valoroasă competiţie are 3 victorii de etapă, publicul de la noi urmarea cu mare atenţie desfăşurarea acelor etape, ziarul Sportul Popular era cumpărat în zilele cursei pentru a se afla “ce-a mai făcut Moiceanu?”

În Franţa a participat la mai multe ediţii ale Marelui Premiu al ziarului L-Humanite, câştigând două dintre ele, în ’62 şi ’63, iar în ’64 s-a clasat pe 4 în Turul Tunisiei.

În 1968 s-a situate pe 2 în turul Marocului. Longevitate şi rezultate!

Sunt rezultate la care azi nici nu visăm că ar fi posibile, dar speranţe sunt, tânărul de 23 de ani Eduard Grosu de la echipa Vini Fantini a avut clasări remarcabile în Turul Chinei şi se anunţă ca o viitoare stea a ciclismului românesc. Pe de altă parte, organizarea excelentă anul trecut a competiţii Turul Sibiului este iar un semn că acest minunat sport va reveni într-o zi acolo unde a fost acum 50 de ani!

 

Foto: imagine din foarte populara “Cursa Păcii”

 

C.P. – Direcţia de comunicare FSCR

Leave your comment