FSCR - Impreuna vom salva Romania!

 

Nr. 51 / 12.06.2012

 

 

            Încurajate de succesul covârşitor în alegerile locale al USL şi determinată de necesităţile unui sprijin real şi eficient acordat noii guvernări din România, Federaţia Societatea Civilă Românească (FSCR), Platforma Civică (PC) şi Consiliul Naţional al Societăţii Civile (CNSC) din România sunt conştiente de marea responsabilitate civică ce le revine în realizarea noii construcţii de stat şi economice din România, în noul context generos al democraţiei reale implementate în ţara noastră.

Conştiente de rolul lor activ în Societatea Civilă şi pornind de la contribuţia directă pe care au avut-o în desfăşurarea şi succesul manifestaţiilor din Piaţa Universităţii şi din întreaga ţară, precum şi de implicarea lor în instaurarea şi respectarea noii democraţii în România, FSCR, PC şi CNSC, mobilizează întreaga Societate Civilă, cheamă Instituţiile Statului şi pe toţi cetăţenii României la o implicare activă şi muncă susţinută, pentru sprijinirea noii guvernări şi realizarea marilor programe sociale şi economice din România.

Luând cunoştinţă de demersurile eficiente şi dinamice întreprinse de actuala guvernare, FSCR, PC şi CNSC, cât şi întrega Societate Civilă din România, dinamizează şi mobilizează întreaga Societate Civilă, pentru spirjin, îşi exprimă deplina încredere în profesionalismul, patriotismul şi loialitatea noului Guvern faţă de popor şi asigură, la rândul lor, de respect, loialitate şi muncă asiduă, întregul Guvern şi toate Instituţiile Statului.

FSCR, PC şi CNSC, cât şi întreaga Societate Civilă, conştientizează faptul că marile programe economice şi sociale, ca şi politica internă şi externă a României, nu vor putea fi realizate lin, din cauza acţiunii nefaste a ultimului bastion al vechii puteri, care ne-a dezamăgit şi ne-a spoliat, preşedintele renegat Traian Băsescu Din această cauză, FSCR, PC şi CNSC susţin, prin baza lor socială largă (sindicate, patronate, asociaţii, ONG-uri), acţiunea de suspendare a preşedintelui în funcţie, care este ineficient, duşmănos şi distructiv.

Armonia socială preconizată de FSCR, PC şi CNSC, care se va instaura după Traian Băsescu, va constitui climatul şi contextul favorabil unei dezvoltări social-economice reale şi profunde a ţării şi a poporului român, al implementării depline a democraţiei, al respectării omului şi a drepturilor sale, al colaborării fructuoase între toate segmentele societăţii româneşti.

 

 

Preşedintele FSCR,                                                          Platforma Civică şi CNSC,

 

Dipl. Ec. Petre RĂCĂNEL                                                            Presedintele SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

 

Leave your comment