FSCR - Impreuna vom salva Romania!

De mai multe ori, am atenționat că unele entități și personalități din Societatea civilă      s-au aliniat politic, iar ”lideri” din cadrul acesteia acționează în scopuri personale sau de grup, pentru putere și poziții politice. Un exemplu grăitor, care vine să confirme pe deplin această apreciere, îl reprezintă recenta acțiune pseudo-platformei civice intitulată pompos ”Inițiativa România”, care chipurile a lansat un așa-zis document programatic, rezultat (abuziv și eronat) în urma tragediei din Clubul ”Colectiv”, după afirmațiile unor membri ai acesteia.

În susținerea acestora, nerușinată și anti-civică,  Inițiativa România ar urmări ”aducerea împreună a unor oameni buni, care cred în lege, integritate, competență, responsabilitate și transparență și oferirea unei alternative (de fapt a unei variante, întrucât nu există mai multe alternative, ci doar una singură) la o clasă politică actuală, ”iresponsabilă și coruptă”.

Misiunea Inițiativa România ar fi, după părerea celor ce o alcătuiesc (înțelegem că 11 membrii), identificarea și promovarea unei noi clase politice, care să reprezinte ”competent și integru” interesele alegătorilor. Să reținem deci, dragi cititori, că este vorba de electorat, adică mai exact nu de reprezentare, ci de atragere a acestuia, pentru a-i alege pe ei. Păi atunci, ce fel de platformă civică mai este această Inițiativă, dacă a început lupta politică în interes electoral, pentru a-și promova oamenii la putere. Ce fel de Societate civilă mai este acea ”grupare de interese politice”, care dorește să-și promoveze membrii în Parlament, Guvern și primării? Cu orice preț și axați deja pe o alianță politică existentă!

Nu vă lăsați amăgiți de promisiunile ”macoviste”, dragi cetățeni, și dați-le  de pe acum un ”NU” hotărât. Acești oameni sunt din gruparea politică M10 a lui Macovei, femeia care a distrus Justiția și Procuratura, care l-a pupat pe Băsescu peste tot, a strigat în gura mare despre lovituri de stat inexistente în România și ne-a bârfit țara, cu nerușinare și lipsă de patriotism, în Parlamentul European, acolo unde am trimis-o noi, prin vot. De ce credibilitate se bucură în electorat știm deja, a câștigat în alegeri ”cîteva procente” (insignifiant), pe care le-a folosit prost, tot împotriva dorinței și intereselor noastre, ale celor de rând, dându-le lui Iohannis.

În continuare, în programul lor (o maculatură ieftină compilată din diferite alte materiale) repetă obsesiv principii, măsuri, programe și dorințe, pe care le amestecă într-un ”ghiveci civico-politic”, fără început și fără sfârșit. Singurul aspect adevărat, dar irelevant, cu care suntem de acord, este acela că actuala clasă politică nu poate răspunde comandamentului istoric și social, fiind coruptă și incompetentă. Dar să nu uităm că Băsescu și Macovei au consolidat și susținut sistemul ticălos de azi, pe care acum îl critică „marinarul jucător”. Clasa politică, pe care acum vor să o reseteze, pentru ca mâine să ajungă la putere, începe să facă jocul unor persoane izolate, autointitulate Societate civilă. Ce mârșăvie din partea unor oameni, care mai ieri ne conduceau și ne  hotărau destinele (de fapt, dezastrul și suferințele de azi), iar acum vor iarăși la putere.

Stimați cititori, la adunarea semi-comunisto-securistă organizată de Macovei și ai săi, am participat și eu, pe bază de invitație, în calitate de președinte al Federației Societatea Civilă Românească, ONG cunoscut și care acționează consecvent, cu adevărat în interesul oamenilor și ținându-se departe de politică și politicieni, mai ales de cei ”nemuritori”. Poate unii cred că FSCR a intrat în concurență cu această (nu știu ce e) Inițiativă a României, în scopuri electorale.  Nu ne interesează această grupare semi-infracțională și nici nu dorim să-i luăm locul, pentru că nici nu are un loc real în Societatea civilă. Vrem, de fapt, să-i devoalăm scopurile reale și să vă ferim de această capcană politicianistă (la acea adunare rușinoasă au distribuit și formulare, pentru a fi completate de potențiali membri sau candidați).

Păi ei s-au urcat pe cadavrele celor de la Colectiv, pe suferințele supraviețuitorilor acestei tragedii și ale familiilor celor dispăruți, pentru a câștiga capitalul politic pierdut de ei pentru totdeauna, pe vremea lui Băsescu și Macovei. Vehemența care se degajă din afirmațiile mele, recunosc este puternică, dar și justificată, pentru că ”hienele miros repede sângele și se adună în grup pentru a ataca”. Pe cine întrebăm noi? Vom vedea!

Să facem, atunci, o mică analiză, pentru a decela scopuri, nume, interese și fraude!

Acești fondatori ai „Inițiativei România” doresc, de fapt, înființarea unui partid ”pro-Iohannis”, acolo unde Macovei și-a dat și voturile (puține este adevărat). Această grupare susține că a fost invitată la Cotroceni, ca emanație a „străzii”, pentru consultări. Este o minciună, pentru că strada nu le-a dat mandat, iar lista lor selectivă a fost scrisă la Cotroceni, de ”ciracii” lui Iohannis, înainte de a se pune problema consultărilor. Ei sunt susținătorii ardenți ai președintelui și, deci, nu puteau lipsi de la ”pupăturile” cu ”marele stăpân”. Din acest motiv, îl invită pe președinte la diferite manifestări.

Toată această mascaradă este inițiativa lui Macovei, 7 din cei 11 membri fondatori ai „Inițiativei România” fiind membri ai Asociației M10 a lui Macovei, care conduce, de fapt, această ”struțo-cămilă”.

Acest grup politicianist a manipulat manifestanții din stradă și apoi s-a auto-proclamat ca ”emanație a străzii”.

Redăm, în continuare, fragmente din comentariile corecte, publice ale unor protestatari, prezenți în Piața Unirii, la manifestații:

„Sunt interesante numele iniţiatorilor, aşa cum apar pe site-ul lor. Sunt practic identice cu cei care au încercat să facă partidul M10 cu Monica Macovei. Cei pe care-i cunosc sunt: Eduard Dumitrache, fostul sef M10, după plecarea lui Politeanu, Mircea Serdin, fost coordonator de proiecte M10, Elena Ghioc, Madălina Botoran, Răzvan Popescu, Răzvan Oprina, toţi cu diverse funcţii în M10, coordonatori de sectoare sau membri ai „comisiei de arbitrii”. Se pot vedea toate aceste nume în actul Constitutiv al Asociaţiei M10, aşa cum apare pe site-ul „Reinventînd democraţia”. Practic, vorbim de o încercare a lui Mihai Politeanu, care deocamdată se ţine la fund şi-i susţine doar pe Facebook, de a restarta proiectul M10, sub aripa lui Iohannis. Despre Poliţeanu, e de notorietate că era consilierul lui Macovei şi primea salariul de la Parlamentul European, iar el se ocupa de partid, la Bucureşti. Când s-au certat, a devenit consilierul lui Predoiu. De Claudia Postelniceanu am scris mai sus. Cam asta e „Initiaţiva România”.

Verificările noastre confirmă cele scrise de „Dan”. Într-adevăr, Mihai Poliţeana fost consilier al Monicăi Macovei la Parlamentul European şi, în timp ce era plătit din bugetul UE, el îi organiza şefei sale Partidul M10.

”Potrivit declaraţiei dată de Claudia Postelnicescu, reprezentantă la întîlnirea de la Cotroceni, „Iniţiativa România” s-a înfiinţat la 4 noiembrie 2015, după demisia Guvernului Ponta. Aşa cum am scris, Initiativa România vrea să fie emanația străzii și nucleul partidului prezidențial, făcut din oamenii lui Băsescu. Nimeni din acest grup n-a scos o vorbă despre apartenenţa lor la Partidul M10 al Monicăi Macovei, încercând să pară că sunt emanaţia „Străzii”, deşi ei recunosc că se ştiau.”

”Pe Facebook-ul Monicăi Macovei există o fotografie, în care aceasta apare alături de colegii săi din Partidul M10. Postarea Monicăi Macovei este cât se poate de clară: „Împreună cu colegi din M10 – cu Edi Dumitrache, Romulus Rotaru, Monica Mariana Ionescu, Paul Ciocan, Stan Florin, Mihaela Nedelcu Luncan, Shere Marinescu, Răzvan George Oprina, Elena Ghioc, Ștefan Morar, Răzvan S. Popescu, Ana-Maria Itoafa, Andreea Camelia Georgescu, Marius-George Pintilie, Claudia Costea, Ciur Andreea şi Cristian Cernescu”.

”Unii dintre ei au postat câteva scurte mesaje, în care se prezintă pe sine:

”Elena Ghioc: „Bună seara! Sunt Elena Ghioc și sunt în echipa M10. M-am alăturat, acum mai bine de o lună, Asociației și m-am implicat ca voluntar în campanie. În „timpul liber”, lucrez în domeniul privat. Mă gasiti la sediul M10, aproape zilnic sau pe facebook, pentru întrebari”.

”Răzvan S. Popescu: „Bună ziua, eu sunt Răzvan Popescu,sunt inginer și la rândul meu și eu am fost unul dintre voluntarii echipei Monicăi Macovei, în campania prezidențială. Momentan coordonez Departamentul de organizare teritorială al filialei București. Vă așteptăm la sediu”.

”Andreea Camelia Georgescu: „Bună ziua! Mă numesc Andreea Camelia Georgescu şi fac parte din echipa M10. Am lucrat în mediu privat (domeniul social media)”.

Eduard Dumitrache este mâna dreaptă a Monicăi Macovei, devenit preşedinte al filialei Bucureşti a M10.

Cei vizaţi de noi recunosc cu mîndrie că fac parte din M10 şi că au fost alături de Monica Macovei, în campania prezidenţială. Nu acelaşi lucru l-au făcut atunci, când au devenit fondatorii „Iniţiativei România”!

Pentru a deveni și mai credibili, în susținerile noastre, vă oferim încă o mostră de ”acțiune civică în folosul oamenilor”, de această dată reprezentată de ”lideri” ai Societății civile, de tipul Ana Blandiana, Emilia Șercan, Alexandru Călinescu, Răzvan Orășanu, de altfel oameni deștepți, dar cu o eficiență civică scăzută, iar unii cu „probleme” sau dezavuați.

Acești ”bravi” activiști ai fundației ”Academia Civică”, unii dintre ei reșarjați, în urma evenimentelor din ultima perioadă, au organizat o dezbatere publică pe tema „cenzurii comuniste”, de parcă această problemă ar fi cea mai actuală și nu am avea alte ”necazuri și probleme grave”, prioritare.

Despre cenzura comunistă noi știm destul de multe și am suferit cumplit. Poate că ar fi mai bine să ne spună activiștii fundației respective ce au făcut ei pentru remedierea efectelor acțiunilor comuniste și pentru a nu se mai repeta o asemenea monstruozitate, pentru că observăm anumite tendințe de înăbușire a presei și de limitare a dreptului de exprimare, inclusiv în legislația privind jurnaliștii. A se vedea Legea defăimării, care vrea să pună botniță presei. Ni se spune despre ”impunerea unei ideologii” și de spălarea de creiere, dar Băsescu și activiștii lui, poate și Johannis (vom vedea), oare ce au făcut?

Nu putem să ne abținem și să nu repetăm zicala românească, perfect adecvată situației, că ” țara arde și baba se piaptănă”.

Dacă ieșim în fața oamenlior cu chestiuni expirate sau anacronice, ne pierdem credibilitatea și eficiența, atâta cât a mai rămas, după Băsescu-Boc.

În acest tablou se înscrie și mai noua Asociație „PACT” care, în principal, urmărește tot scopuri politico-electorale și s-a înscris deja în lupta politică pentru putere. În februarie 2016, intenționează lansarea sa și atragerea de membri. Iată, încă o grupare (apar ca ciupercile, după „Colectiv”) care vrea putere și averi, funcții și salarii. Oare românii se vor mai lăsa păcăliți, din nou? Vom vedea la alegeri! Credem că NU!

Din acest motiv, FSCR îndeamnă Societatea civilă să acționeze cu modestie, eficiență și sinceritate și doar în interesul și pentru problemele reale ale oamenilor și să lase de-o parte interesele politice, electorale și de carieră, să se implice eficient și profund în clarificarea și soluționarea problemelor societății românești, pentru formarea unei puternice conștiințe civice în rândul populației.

Ne așteaptă alegerile locale și parlamentare, formarea noului guvern și ”după cum bate azi vântul”, poate și anticipate prezidențiale. Haideți să ne ocupăm de aceste probleme, să le explicăm oamenilor ce să facă și cum să facă, pentru a schimba, în mod real și radical, clasa politică și sistemul actual, pentru a putea ieși din marasmul în care se află țara și poporul!

Reamintim un adevăr știut, dar nerespectat, că ”Societatea civilă trebuie să fie mereu în opoziție cu puterea, și nu cu ea, că trebuie să fie critică și militantă”

Stimați cititori, revenim la ce spuneam mai devreme, că între structurile recente ale Societății civile sunt și unele false și interesate politic, apărute din reminiscențe politice rejectate. Ele sunt în cârdășie cu Iohannis, înțelegându-se între ei să „clocească” un partid pro-prezidențial, care să devină un soi de „rezervă politică” pentru președinte, PNL fiind deja un partid compromis de PDL-ul înghițit, care acum îl devorează din interior.

Dovadă că este așa, stă Conferința publică organizată de „Inițiativa României”, autointitulată mișcare civică, din 17.02.2016, la care a participat cu emfază și mândrie chiar președintele Iohannis, însoțit de o „mică armată” de S.P.P.-iști, care au interzis accesul unor ziariști bruscându-i, întrucât aceștia nu făceau parte din „lista selectivă” avizată de ei, mai exact de colaboratorii apropiați (consilieri) ai lui Iohannis. Între acești ziariști sau aflat și reprezentanții de la „Cronica Timpului”, membrii ai  Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cărora li sa blocat intrarea în sală.

Tragem concluzia că această conferință a fost organizată „de ei și pentru ei”, în scopuri politico-electorale.

În scurta și „profunda” sa alocuțiune, președintele Iohannis a susținut politic și electoral aceste pseudo-structuri civice, insignifiante și politice până la contaminare.

În încheiere, putem adresa președintelui în exercițiu câteva întrebări, la care solicităm răspunsuri sincere (dar pe care nu le așteptăm, întrucât colaboratorii săi sunt ocupați cu alte vicii, inclusiv cu somnul):

  • De ce a participat președintele Iohannis numai la conferința de presă a „Inițiativei România” și alte invitații serioase nu le-a onorat?
  • De ce nu răspunde invitațiilor decente ale unor entități civice, între care și FSCR, unde este chemat nu să ne sprijine politic, ci doar să lămurească maniera în care conduce țara?
  • De ce nu încurajează electoral toate forțele politice și civice, care au potențial electoral și credibilitate civică?
  • De ce nu ne spune clar domnul președinte că nu mai vrea PNL și PDL și că fuge (ca …. ăla de tămâie) de politicienii lui Băsescu, infiltrați în PNL și care îl compromit iremediabil.

 

Leave your comment