FSCR - Impreuna vom salva Romania!

În toamna trecută s-au împlinit 34 de ani de la obţinerea de către România a singurei medalii la o competiţie mondială de fotbal. Echipa U21 cucerea bronzul la Campionatul mondial de tineret desfăşurat în 1981 la Antipozi, Australia fiind atunci gazda celei mai importante întreceri a fotbalului juvenil. Am fost eliminaţi greu, în extra-time la semifinala cu viitoarea deţinătoare a trofeului, echipa Germaniei Federale şi am câştigat meciul pentru locul 3 învingând Anglia printr-un gol marcat de Romulus Gabor, desemnat şi cel mai bun jucător al turneului.

 

1981 a fost an fără Olimpiadă, fără Campionat mondial sau european şi de aceea organizarea spre sfârşitul anului, de către Australia, a Campionatului mondial de tineret a reprezentat un eveniment major. Au participat 16 echipe de pe toate continentele, ţări cu fotbal foarte dezvoltat şi cu tradiţie la marile competiţii, practic toată crema.

România şi alte cinci reprezentative europene, Anglia, Italia, Spania, Polonia şi Germania veneau să dea piept cu Argentina, Brazilia, Uruguay plus alte 7 ţări din Africa, Asia, America Centrală şi Oceania, acest ultim continent fiind reprezentat de ţară gazdă, Australia care prin cele 6 stadioane din 6 mari oraşe va asigura o desfăşurare perfectă a întrecerilor. Ultima ediţie a competiţiei fusese câştigată la Tokyo de Argentina, iar cel mai bun jucător al turneului fusese desemnat un talentat şi foarte promiţător…Diego Maradona!

În Australia erau prezenţi nişte iluştri necunoscuţi, însă tineri de valoare care peste puţin timp vor ajunge mari stele sau cel puţin jucători cu nume, cum ar fi uruguayanul Enzo Francescoli, germanii Zorc şi Wolfarth, italienii Galderisi, Righetti sau Gamberini, brazilienii Josimar, Galvao şi argentinienii Goycochea şi mai ales Jorge Buruchaga. Peste toţi aceştia va fi însă un român, dar până la final mai avem!

Cele 16 echipe au fost repartizate în 4 grupe de câte patru şi România a făcut parte din Grupa B, alături de Brazilia, Coreea de Sud şi Italia. Exact în această ordine s-au desfăşurat  partidele şi la primul meci am aliniat următoarea formaţie: Lovas – Viscreanu, Andone, Rednic, Eduard – Ilie Costel, Dorel Zamfir, Gabi Balint – Sertov, Hanghiuc, Gabor. Era un conglomerat adunat de la 5-6 echipe, care condus de antrenorul Cernăianu arăta foarte bine.

Meciul cu Brazilia s-a desfăşurat pe 3 octombrie la Melbourne în faţă a 15 mii de spectatori şi prima repriză a reprezentat o mostră de tatonare, de şah etern între două echipe tehnice care parcă aveau teamă să-şi desfăşoare întregul arsenal. În partea a două s-a jucat deschis, brazilienii au deschis scorul în minutul 67 dar noi am egalat prin talentatul şi capriciosul jucător al Argeşului Dorel Zamfir în minutul 82 şi meciul s-a încheiat cu un rezultat mulţumitor de egalitate. Cum avea să povestească mai târziu, băcăuanul Viscreanu, fundaşul dreapta din echipa noastră îşi pregătea deja “evadarea”, dar va juca şi-n meciul cu Coreea de Sud şi pe urmă gândurile şi spiritual sau aventurier îl vor copleşi şi va fi lăsat pe banca până la sfârşitul competiţiei, locul lui în dreapta fiind luat de Eduard care la rândul lui va fi înlocuit în stânga apărării de căpitanul nostru Ilie Costel, jucător polivalent, component al formaţiei AŞA Tg. Mureş, unde “prindea” totul de la maestrul Loti Boloni. Cu sud-coreenii am făcut un joc economicos, am marcat în debut prin machedonul Stere Sertov şi pe urmă am conservat rezultatul cu jocul inteligent de la centrul terenului, unde Gabor cobora adesea şi acolo începea el să-şi arate clasa, super-tehnic, pasator, clarviziune. Sertov prindea şi nu prindea câteva minute la Steaua, echipa sa de club, dar profesorul Cernăianu miza mult pe cei care nu neapărat erau titulari la echipele lor, le dădea o şansă şi asta se va vedea mai târziu când aproape toţi au fost oameni de baza în campionat.

După două zile, în 8 octombrie, tot pe Olympic Park din Melbourne am întâlnit Italia. Un meci nul era suficient să mergem în sferturi, mai ales după ce cu două ore înainte, Brazilia zdrobise Coreea de Sud cu 3-0. Gabor face din nou un meci mare, marchează din penalty în minutul 56, România câştigă împotriva vedetelor din Seria A şi ne calificăm în sferturi după locul doi, prima poziţie fiind ocupată de Brazilia, la egalitate de puncte cu noi dar cu un golaveraj superior.

Din acel moment, în ţară începea lumea să se intereseze de “ce-am mai făcut în Australia?” Ştirile erau foarte seci, “Sportul” dădea rezultatele şi eventual formaţiile, dar oamenii de fotbal îşi făceau deja o imagine de ce se întâmplă acolo şi puneau la cale transferuri pentru apropiata pauză competiţională de iarnă. Mulţi dintre ”Canguri”vor merge la mai bine, inclusiv Viscreanu, care va alege libertatea, cum se spunea atunci, dar această poveste chiar merită un capitol separat!

Am jucat sfertul de finală tot la Melbourne, cu ocupanta primului loc din Grupa A, echipa Uruguayului unde deja stralucea Enzo Francescoli. Am deschis scorul în minutul 25 prin fundaşul lateral, piteşteanul Augustin “Gusti” Eduard. El se va transfera peste 2 ani la Steaua şi din păcate pentru el, n-a avut sansă să joace şi în campania sevilliana, a plecat chiar la începutul acesteia, după ce câştigase şi cupa şi campionatul în 1985.

După o oră de joc din acel sfert, Uruguayul egalează şi cu cu toată creativitatea lui Gabor şi a ocaziilor create, meciul se îndrepta spre prelungiri, dar în minutul 85 băcăuanul Fişic va puncta decisiv şi România ajungea în semifinalele unei mari competiţii, era deja o  performanţă deosebită şi aşteptam să vedem cu cine vom juca în penultimul act.

Între timp se consumase o mare surpriză a competiţiei, echipa din Qatar reuşise să elimine Brazilia şi beduinii nu se vor opri aici, în semifinale vor elimina şi Anglia şi vor juca finală.

În semifinale vom întâlni tradiţional puternica echipă a Germaniei Federale, care în sferturi eliminase foarte greu Australia, încurajată frenetic de gazdele din Canberra. Nemţii au marcat doar spre final prin vedetă lor Wolfarth.

Meciul nostru cu RFG a fost considerat cel mai frumos dar şi cel mai dramatic, echilibrul a domnit până în prelungiri, Lovas a făcut minuni în poartă, iar Gabor şi-a arătat încă odată clasa şi asta în faţă cui? În faţă lui Zorc marea stea de mai târziu a Borussiei Dortmund, coiechipier mulţi ani cu Marcel Răducanu.

Am fost foarte aproape să jucăm finală acelei competiţii majore, dar în minutul 103 Shoen a marcat pentru nemţi şi nouă nu ne-a rămas decât finală mică.

Pentru acest ultim meci, delegaţia noastră s-a deplasat la Adelaide şi în 17 octombrie 1981, pe Hindmarsh Stadium am jucat împotriva Angliei pentru bronz. Acesta a fost meciul în care Romulus Gabor a convins definitiv pe toată lumea că el este cel mai bun jucător al turneului. S-a distrat pur şi simplu cu masivii apărători englezi, a marcat şi unicul gol al partidei în minutul 36 şi România cucerea medaliile de bronz la Campionatul mondial de tineret, aurul fiind al nemţilor, cei care i-au pulverizat pe tupeistii din Qatar cu 4-0

Chiar dacă au ieşit campioni mondiali, niciunul din componenţii formaţiei vest-germane n-a impresionat atât de tare încât să fie desemnat cel mai bun jucător al turneului, acest titlu revenindu-i hunedoreanului Romulus Gabor, care a mai primit un trofeu, alături de Balonul de aur, a câştigat şi Gheata de bronz, e adevărat că au fost mai mulţi jucători care marcaseră 2 goluri, dar toţi au fost recompensaţi, aşa că la sosirea la Bucureşti, delegaţia noastră s-a fotografiat pe Aeroportul Otopeni cu medaliile de bronz la gât, iar Gabor şi cu cele două frumoase trofee, lucru surprins şi în fotografia publicată de noi.

A fost un Turneu final reuşit pentru reprezentativă noastră U21, încununat de o mare performanţă care nu ştim când va mai fi repetată, performanţă venită după nişte evoluţii remarcabile ale lui Gabor & co. evoluţii care puteau să transforme bronzul într-un metal mai strălucitor, poate chiar în cel mai strălucitor, dacă implacabilii nemţi nu ne-ar fi stopat în prelungirile semifinalei!

 

Dcanguri 4irectia de comunicare FSCR

Leave your comment