FSCR - Impreuna vom salva Romania!

ARM

„ Noua serie de incitări iredentiste din martie 2013 dovedeşte că această carte era absolut necesară în acest moment iar trimiterea ei în 15 ianuarie, Ziua Luceafărului, a fost absolut inspirată.

Fosta RAMANIA e blestemată să nu aibă vreodată linişte! 

Evreii vorbesc de “România Iudaică” şi pretind că au fost primii înlocuitori ai dacilor exterminaţi de romani, deci ţara li se cuvine!!! Ungurii sunt şi ei plini de imaginaţie în scrierea propriei istorii: au găsit Ardealul pustiu iar românii nu sunt urmaşii dacilor!!

Ambele popoare au aceiaşi strămoşi, khazarii, turcii iudaizaţi, ceea ce explică scopul comun şi metodele similare. Deloc întâmplător, argumentaţia Budapestei a fost oferită de istorici evrei, din Ungaria, Germania, Elveţia şi chiar România.

Istoria e o armă încă din secolul XVIII, a luat locul zeilor din Antichitate, numai “aleşii” noştri refuză să înţeleagă!

Toate aberaţiile istorice menţionate vor să anuleze legătura românilor cu trecutul fabulos al strămoşilor geto-daci, traci, arieni, pelasgi/blachi sau ramani, iar tăcerea trădătoare a politrucilor şi academicienilor e o invitaţie la Diktate! Le fac treaba şi ofer doar câteva dovezi istorice în “spaţiul fiţuică” avut la dispoziţie:

  • Cosângenitatea vlachilor sau românilor de azi cu străbunii lor daci o dovedeşte uniformitatea înfăţişării lor exterioare; nu numai trăsăturile feţei şi felul părului, ci chiar portul pe care poporul l-a păstrat neschimbat (…)” (Jung Iulius, 1881, Innsburg).
  • Iordanes, în “De rebus Geticos” (503 e.n.) aminteşte de cetatea Sclavino-Rumuneasca. În Biblia tradusă de el la 380 e.n., Wulfila menţionează populaţia “rumoneis” şi prezintă scrisoarea Ap. Pavel către “du Rumonim”. Wulfila trăia “în Ţara Getică” (Philostorgius, 368-425), Paulinus 353-431): “dacii de la miazănoapte sub ursa polară”.
  • “Sf. Nicetas a întemeiat în Dacia două episcopate, de Agen şi de Milkov” (călugăr iezuit, 1750, Cluj). “ (…) cu mult înaintea regelui Ştefan cel Sfânt, Dioceza Transilvană se numea “cea din Agen” şi “din Milkov”(…) Nicetas a fost episcope al dacilor în jurul anului 400.” (pr. Martinus Szent-Ivany)
  • “Pelasgii erau valahii sau ciobanii valahi.” (Enciclopedia Britanică, 1851); Har.deal – Casa/Grădina Domnului (inscripţii geto-dacice); Ar.del -Pamântul/Ţara Arienilor (AR=RA); pe la anul 500, “cavalerii geţi” de la nordul Dunării făceau incursiuni în Imperiul Bizantin, ajungând până la Thermopile (Mercellinus Comitis-“Chronicon”, 517)
  • În Ţara Ardealului şi Ţara Ungurească de Jos până la malurile Tisei stăpâneau gepizii (381 d.Ch), sub a căror dominaţie erau valahii şi dacii, care locuiau tot acolo.” (Lisznyai K. Pal-“Magyiarok Chronikaja” 1692, Debrecen); blazonul lui Attila: “rege al Hunilor, al Meduşilor, Goţilor şi Dacilor” (istorici maghiari, 1574, 1692, 1789); limba dacilor (“ausonică”-a oşenilor!) era limba Confederaţiei lui Attila
  • “Dioscurides din Viena”, un ierbar din 513 e.n. menţiona 43 de nume daco-române de plante medicinale; Ravennatis Anoymi-“Cosmographia” (sec.VII e.n.)-menţionează cele două diviziuni ale Banatului: Dacia Prima şi Dacia Secunda; Cronica medievală a Raguzei (sec.XIII), pentru anul 744, aminteşte de Ţara Vulachia, de unde “au venit oamenii valaşi din Dogiu” (valahi din Dacia); în 796, ca să lupte cu avarii din Panonia, Carol cel Mare a făcut-o “trecând pe la daci, iasigi şi moravi” (confirmare Szekely Istvan, m. 1563); în hărţile “Europa în timpul lui Carol cel Mare, 768-814”, în Oltenia şi Muntenia erau menţionaţi “Remumi, Walachen, Rumumier”.
  • Câmpia Panonică, sec.VIII şi IX-atestate ducatele româneşti ale lui Cupan şi Căţel; “Codex Rohonczi” arată că ungurii au reuşit să cucerească Aradul (denumire de atunci!) după 54 de lupte cu vlahii, abia în timpul lui Ştefan III, în 1166. Mai târziu, Emeric (1196-1204) este înfrânt la Porţile Meseşului, de moţi şi maramureşeni. Ţara vlahului Vlad (1046-1091) era de la Marea Neagră la Tisa…
  • În arhiva Academiei de Ştiinţe a Ungariei se află peste 10.000 de manuscrise despre luptele purtate cu vlahii nepublicate!
  • În “Cronica” regelui englez Alfred cel Mare (sec. IX) era menţionată ţara “Daţia”. Principatul Valahia, condus de prinţul Calopetrus, a participat la Cruciada a III-a (1189-1190). Frederich I Barbarossa a intrat în Valachia pe la Orsown (Orşova).
  • Evreul armean Miose Korenaţii (“Geographia”, 902) localiza la nordul Dunării “o ţară căreia îi zic Blak”. Cronica turcească “Oguzname” consemnează existenţa unei ţări a românilor la 839, bine consolidată, cu o oaste destul de puternică. În “Atlasul geografic” (Berlin, 1824), românii (Walachen) sunt indicaţi la anul 900 pe întreg teritoriul României Mari şi până la Nipru. Chiar Cancelaria regală a Ungariei (constituită după anul 1000) atestă că, la apariţia triburilor ungare, românii erau aici, ca populaţie autohtonă şi statornică.
  • În sec. VIII-IX, ungurii, pecenegii etc. făceau parte din Imperiul Khazar. Ungurii sunt împinşi de pecenegi în Atel-Kuzu/Etelkoz, “ţara dintre râuri” (Bug şi Nipru), devenind vecini cu vlahii (v. “Oguzname”), apoi iar spre vest. Şapte triburi ungare conduse de trei triburi de cabari khazari au plecat spre Panonia, având în frunte pe khazarul Arpad.
  • În Diploma pentru teutoni (07.05.1211), Andrei II al Ungariei amintea de “dijma ungurilor şi secuilor”, deci secuii (de neam turanic) nu sunt unguri (de neam ugro-finic)…Simon de Keza (sec.XIII) preciza că “secuii au trăit cu blackii în munţi, luând de la aceştia alfabetul”.
  • Aceasta este realitatea istorică, restul e…can-can! Ungurii pretind mai nou că sunt…urmaşii sumerienilor şi au lucrat şi la piramide, deci sunt în stare de orice minciună. Academia din România la fel, dar împotriva Poporului Român, iar politrucilor nu le pasă de nimic…   „

Federatia Societatea Civila Romaneasca

Gabriel I. Năstase

Etichete: ,

Leave your comment