FSCR - Impreuna vom salva Romania!

 

Deși au trecut 158 de ani de la unirea lui Cuza
Vodă, de la momentul 24 ianuarie 1859, credem
că este cazul să ne întoarcem privirea către faptele
istorice memorabile când, națiunea română a
dovedit Europei că, dorința ei de unitate este mai
presus de toate. Acum 158 de ani, români cu suflet
mare și iubire pentru nație, au avut curajul să pună
pe mai marii Europei în fața ,,faptului împlinit”.
Dar să vedem cum s-au succedat evenimentele,
care au culminat cu înălțătorul moment al dublei
alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza.
La finalul războiului Crimeei (1853-1856), puterea
suzerană a românilor, Turcia, era obligată
să respecte prevederile păcii de la Paris, din 1856.
Aceasta preciza, cu privire la spațiul românesc,
următoarele: menținerea suzeranității Porții; înlocuirea
protectoratului Rusiei învinse cu
garanția colectivă a marilor puteri; Rusia
ceda Moldovei județele din sudul Basarabiei
(Cahul, Ismail și Bolgrad); statutul Principatelor
trebuia să fie stabilit prin consultarea
locuitorilor din cele două țări; libertatea
navigației pe Dunăre. Turcia trebuia să organizeze
în Principate alegeri pentru adunări
reprezentative (adunări în cadrul cărora
să se regăsească reprezentan.i ai tuturor
categoriilor sociale) ce trebuiau să precizeze
poziția românilor în chestiunea Unirii.
Turcia a organizat alegerile pentru adunările
ad-hoc prin intermediul caimacanilor
trimiși (locțiitori de domni) și, deși ele au
fost inițial falsificate în Moldova și apoi refăcute,
adunările ad-hoc și-au început lucrările
în septembrie 1857. Demn de menționat
este faptul că, în adunarea ad-hoc din Moldova,
unul dintre reprezentanții țăranilor,
a fost celebrul Moș Ion Roată. După ample
discuții, cele două adunări ad-hoc de la
Iași și București, au redactat două rezoluții
cu un conținut aproape identic. Acestea
evidențiau dorința întregii națiuni române
– Unirea celor două Principate într-un singur
stat ce trebuia să se numească România.
Românii solicitau și: respectarea autonomiei,
neutralitatea teritoriului românesc,
dar și conducerea unui prinț străin, dintr-o
familie domnitoare europeană, pentru a se
pune capăt lungilor tensiuni interne dintre
boieri, precum și a ingerințelor Turciei și
Rusiei pentru impunerea unor domni marionete
pe tronurile Principatelor.
Aceste solicitări au fost discutate de marile puteri
garante, care au elaborat Convenția de la Paris
în 1858. Aceasta avea caracter obligatoriu și rol de
constituție pentru Principatele Române. Textul
acestei Convenții a fost, inițial, motiv de tristețe
și de îngrijorare pentru români. Convenția părea
că nu ține cont de dorințele românilor exprimate
în adunările ad-hoc. Ea preciza: unirea formală a
Principatelor într-un stat ce trebuia să se numească
Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, doi
domni, două adunări legislative, două guverne și la
Focșani, două instituții comune – Comisia Centrală
și Înalta Curte de Justiție și Casație. Ulterior, la o
lectură mai atentă, a venit și motivul de bucurie.
S-a observat că, niciunde în textul Convenției nu
se preciza că cei doi domni trebuie să fie persoane
diferite. Raza de speran.ă prindea astfel, și mai
multă putere. Trebuia numai puțin curaj ca, marile
puteri garante (Franța, Anglia, Turcia, Rusia, Austria,
Prusia și Sardinia) să fie puse în fața ,,faptului
împlinit”.
La data de 5 ianuarie 1859 adunarea electivă a
Moldovei, care era dominată de membrii ,,Partidei
naționale” ce doreau unirea, a ales ca domn al
Moldovei pe Alexandru Ioan Cuza.
Întrucât în textul Convenției nu se stipula ca
domnii aleși în cele două Principate să fie persoane
diferite, conducătorii luptei naționale au decis ca
alesul Moldovei să fie desemnat și în țara Românească.
Adunarea electivă a țării Românești era dominată
de conservatori, ce dețineau 46 din cele 72 de
mandate. În felul acesta, victoria cauzei naționale
era periclitată. Liberalii radicali au inițiat o amplă
agitație în rândul populației Bucureștiului și
din împrejurimi. Clădirea în care își desfășura
activitatea adunarea electivă, din centrul vechi
al Bucureștiului, a fost înconjurată de numeroși
oameni, peste 30.000. Aceștia au făcut presiuni
pentru realizarea dublei alegeri. Deputatul Vasile
Boerescu l-a propus la 24 ianuarie 1859 pe Alexandru
Ioan Cuza, care a fost ales domn al țării
Românești sub presiunea străzii. În felul acesta
Unirea Principatelor ,,mulţimea a făcut-o” și s-a
realizat prin persoana lui Cuza Vodă.
Cele șapte puteri garante au luat la cunoștință
de rezultatul alegerilor din Moldova și țara Românească
și au fost împotriva acesteia, susținând că
românii au încălcat Convenția. În cele din urmă
au recunoscut dubla alegere și au acceptat că în
textul Convenției nu se preciza faptul că cei doi
domni trebuie să fie persoane diferite. Unirea
a fost recunoscută numai pe perioada domniei
lui Al. I. Cuza.
Domnia acestuia a însemnat piatra de temelie
a României Moderne. Întinsă pe durata
a șapte ani, între 1859 și 1866, ea s-a caracterizat
printr-o febrilă activitate legislativă. Au
fost elaborate legi care au organizat tânărul
stat român și care au modernizat aproape toate
domeniile de activitate.
Printre cele mai reprezentative realizări ale
domniei lui Alexandru Ioan Cuza menționăm:
legea rurală prin care țăranii au primit pământ
în funcție de numărul de vite (1864),
legea învățământului, prin care se introducea
învățământul primar gratuit și obligatoriu
(1864), inaugurarea Universităților din Iași
(1860) și din București (1864), legea organizării
armatei (1864), Codul Civil și Codul
Penal (1864), introducerea unui nou sistem
metric, organizarea Casei de Economii și
Consemnațiuni (C.E.C.).
,,Dubla alegere” reprezintă unul dintre
puținele momente când românii au dovedit
că ,,se poate” şi că voința unei națiuni este
mai presus de toate obstacolele pe care soarta
și istoria le-a ridicat în calea sa.
,,Dubla alegere” trebuie să fie un exemplu
pentru genera.iile de azi și cele viitoare, un
exemplu al felului cum o nație, chiar și în cele
mai potrivnice împrejurări, nu trebuie să se
dea bătută, trebuie să găsească soluții, chiar și
aparent imposibile, la o primă privire.
,,Dubla alegere” a demonstrat, încă o dată, că
David îl poate învinge pe Goliat și că, vechea zicală
,,buturuga mică răstoarnă carul mare” se poate
aplica și în cazul nației române.
Aşa cum România Modernă, realizată de Cuza
și de elita politică ulterioară, a pus Europa în fața
unor realizări surprinzătoare, tot așa și România
de azi, a generației noastre și a celei viitoare, ar
trebui să reacționeze și, să arate Europei, încă o
dată, ce înseamnă ea și ce însemnăm noi românii.

Prof. ELENA ŞTEFANIA STURZU

Leave your comment